VOCI Ca să nu închidem prăvălia!

Când datoria externă a României a depăşit 80 miliarde euro (62,0 datorie pe termen mediu şi lung + 18,0 datorie pe termen scurt), când serviciul datoriei externe depăşea la 31 mai 3,5 miliarde euro, când pasivele externe brute depăşesc 130 miliarde euro (contrapartida lor, activele externe brute însumează doar 40 miliarde euro!) când economia naţională trebuie să facă faţă, pe termen scurt (adică din resursele financiare curente) unor plăţi externe (ajunse la scadenţă) de peste 20 miliarde euro, când îndatorarea publică pe termen mediu comisă de actualul executiv se cifra la 27 iulie la peste 10,5 miliarde euro (deficit consimţit prin execuţia bugetară + credite externe + credite interne cu scadenţă mai mare de 1 an), când - datorită dez-ocupării salariale profunde - producţia fiscală (resursa de venituri publice din taxe şi impozite) este în cădere liberă, când peste 80.000 de agenţi economici îşi închid porţile, când şomajul a depăşit 7%, când ministrul de Finanţe estimează o contracţie a PIB cu 8 puncte procentuale, când preşedintele - de la alt amvon - decretează că pentru a ieşi din clinci trebuiesc licenţiaţi 20% din funcţionarii publici, când arieratele fis­cale şi cvasi-fiscale tind la 50 miliarde euro, legitimitatea decidenţilor politici nu mai are niciun temei. Raţiunea lor de a "rămâne" a devenit promiscuă, aceasta fără a lua în considerare afirmaţia îndesată a preşedintelui României cum că "suntem în re-ce-si-une"!

Curtoazia cu care Comisia de Prognoză estima în primăvară o contracţie cu 4% a PIB în anul 2009 (deşi existau deja certitudini că scăderea se va măsura cu două cifre, undeva la 10-11%, ca-n vremuri de beligeranţă armată!), consideraţiile zburdalnice ale premierului şi minis­trului de Finanţe (ca să nu le spun puerile) cu privire la încetinirea creşterii economice şi aserţiunile "între ape" venite din partea "făcătorilor" de opinie s-au dovedit, la unison, lipsite de temei şi realism.

Prăbuşirea economică a României este o certitudine, o certitudine tristă care decurge obiectiv din destructurarea profundă a esenţelor economiei reale (în primul rând, capacităţile de producţie) şi din vicierea instituţională a mecanismelor de distribuire a valorii adăugate. Cavalcada nesăbuită în care s-a antrenat Puterea în periplul său spre acel "noiembrie negru" care va să vină, susţinută din credite externe şi interne fără precedent, semnifică faptul că executivul încă mai crede că "griparea porcină" în care se zbate economia naţională poate fi tratată cu termometrul şi în funcţie de reacţiile şi poziţiile emoţionale ale neofiţilor care - ajunşi pe sticlă şi-n presa scrisă - au ajuns să medieze până la absurd deciziile de politică economică. De trei trimestre, sistemul economiei publice - obez, miop şi nefuncţional - se dă de ceasul morţii pentru a suplini "pe veresie" penuria cronică de venituri bugetare care s-a instalat cu acte în regulă.

Este deja notorie realitatea că - eviscerată de expertiza necesară şi descumpănită moral - Puterea a deschis cutia Pandorei (FMI-ul este doar primul duh care a ieşit!), a desfăcut baierele pungii numite "îndatorare publică" şi, cu mâna adânc în "caraiman", ne plămădeşte un calvar de durată!

Despre costurile enorme şi repercusiunile monstruoase pe care le antrenează vom vorbi în continuare.

Incantaţiile bolborosite la începutul lunii de la amvonul "cu păcate" de primul-ministru şi de ministrul Finanţelor Fublice - cum că deficitul public se situează sub nivelul negociat cu FMI (2,7% din PIB!), că au apărut semne pozitive - nu confirmă decât iresponsabilitatea şi dispreţul funciar cu care Puterea, ajunsă pasager la frâiele ţării, tratează contribuabilul.

Mai întâi, pentru că ambele capete însărcinate cu "pâinea şi cuţitul" Ţării se vădesc "sub vremuri" în raport cu misia ce le-a fost încredinţată: nu încadrarea într-un anume deficit public este ţinta esenţială a politicilor publice, ci eficienţa şi eficacitatea cheltuirii banului public, modul în care acesta este utilizat pentru consolidarea şi dezvoltarea surselor de venituri curente şi a producţiei de bunuri şi servicii publice, în fapt, pentru regenerarea capacităţii economiei reale de a produce valoare adăugată marfară şi de a conserva dinamic ocuparea salarială.

Apoi, pentru că, tot la unison, cei doi (şi cu ei întreg Guvernul), în loc să ia taurul de coarne, escamotează adevărul că România a ieşit din stadiul de impas dramatic (generarea şi creşterea PIB prin consum din îndatorare externă) şi se îndreaptă ferm către un deznodământ tragic - instalarea incapacităţii de plată - în fapt, falimentul statului cu toate vicisitudinile imediate şi de durată pe care aceasta le convoacă.

Nu, nu suntem în recesiune - arderea etapei a fost iniţiată încă din 2005 şi s-a încheiat în 2008! - intrăm în depresiune economică şi ne paşte falimentul de stat!

Criza în care se află România nu are legătură cu criza economică în curs de mondializare, ea nu a fost convocată de criza de lichiditate generată de supra-economisire şi de speculaţia mobiliară şi imobiliară excesivă, de criza de solvabilitate în care aceasta s-a metamorfozat şi nici în crize de sistem care se prefigurează.

Criza noastră este vulgară. Ea decurge din incapacitatea economiei reale de a mai produce valoarea adăugată marfară necesară, din care - ca sursă fiscală - se finanţează economia publică, o incapacitate "construită" în ultimii 20 de ani şi ajunsă la scadenţă.

Consangvinizarea crizei autohtone cu criza externă prin contagiune (inerentă la interfaţa de contact cu economiile intrate în criză), în fapt posibilă, nu poate fi, la rigoare, decât insignifiantă, dată fiind diferenţa de dezvoltare a pieţelor contingente. Influenţa negativă certă, în afara diminuării semnificative a aportului valutar generat de românii rezidenţi în afara ţării, va veni din îngustarea şi înrăutăţirea pieţei externe a creditului comercial (cea care asigură "veresia" în fluxurile de mărfuri de import).

Analiza pe cifre a execuţiei bugetului public în perioada ianuarie-aprilie 2009 (date disponibile), a documentelor BNR şi derularea după 30 aprilie a periplului coaliţiei aflate la guvernare, periplu ce poate fi aşezat cu uşurinţă sub semnul celor 3 "i" (incompetenţă managerială,, iresponsabilitate decizională şi ireverenţă crasă faţă de interesul public) relevă că guvernul Boc a devenit din toxic, letal! Realitatea cuantificată în date statistice şi în rapoartele de ţară stă mărturie.

1) Din execuţia "Bugetului general consolidat" pe 4 luni, aşa cum reiese din documentul MFP (interzis "prostimii"), deficitul public (versiunea MFP) a fost "adus din condei" la 1,8% din PIB.

În fapt, la o inventariere a deficitelor înregistrate de bugetele din structură (cele evidenţiate în document), deficitul real, fără "Cheltuielile de natura datoriei publice" care conform tipicului sunt considerate simple operaţiuni financiare şi nu se iau în considerare la dimensionarea deficitului public, acesta era de 12.860,3 mil.RON1, adică 2,4% din PIB!

2) Privind BGC întocmit pentru anii 2007-2009, trebuie observat un aspect care ţine de deontica autorităţii, de "ocultarea ocultării": faţă de structura încetăţenită (15 bugete), din economia acestuia lipsesc Bugetul AVAS şi Bugetul activităţilor de privatizare! Le-or fi înglobat în Bugetul de stat, că de desfiinţat - pe foametea de sinecuri cu care se confruntă executivul - nu poate fi vorba!? Oricum datele nu sunt disponibile pentru muritorii "de rând".

3) Faţă de structura deja transfigurată a BGC, în ediţia la 4 luni a dispărut şi Bugetul împrumuturilor interne! Raţiunea nu este deloc obscură. Ea ţine de escamotarea influenţei negative pe care o exercită îndatorarea internă comisă în primele 4 luni (certificate de trezorerie cu discount scadente în 2010 şi obligaţiuni de tip "benchmark" cu maturitate la 3 şi 5 ani) în valoare de 1.044,4 mil.RON care, însumaţi la deficitul evidenţiat, ar fi dus deficitul la 13.904,7 mil.RON (2,6% din PIB)

4) În 4 mai, a intrat în trezorerie creditul "stand-by" de la FMI în valoare de 4.775 milioane euro (la cursul de schimb al euro, 20.055,0 mil.RON) care duce deficitul cert la 33.959,7 mil.RON (6,4% din PIB)

• N.A. Dobânda datorată pentru cele 27 zile din mai a fost de 44 mil.euro, adică o dobândă zilnică de 1.629.630 euro (6.844,4 mil. RON/zi!). Rata calculată a dobânzii - 12,5% - dezvăluie că poziţia "în genunchi" adoptată de executiv în faţa FMI nu este o gogoriţă!

5) La 30 iunie, conform evidenţelor disponibile pe site-ul MFP, îndatorarea internă "comisă în formă continuată" în lunile mai şi iunie a însumat 4.945,3 mil. RON (vorbim doar de împrumuturile cu scadenţă dincolo de 31 decembrie 2009, adică de certificatele de trezorerie cu dis­count şi de obligaţiunile de stat de tip "benchmark" care se încolonează în deficitul anual). Ca atare, deficitul public efectiv acumulat în 6 luni se cifrează - minimal - la 38.905,0 mil.RON şi reprezintă, nu 2,7% ci, 7,3% din PIB.

6) Îndatorarea publică internă comisă în iulie curent (vorbim tot de cea care se contabilizează în deficit), însumează 3.320,8 mil.RON, îndatorare care duce deficitul bugetului public al anului 2009 la 42.225,8 mil.RON (7,95% din PIB).

• Câteva consideraţii

a). În dimensionarea deficitului bugetar public la 6 luni nu sunt luate în considerare deficitele bugetare aferente lunilor mai şi iunie care, în logica lineară a execuţiei bugetare, se situează între 3.450 mil.RON (varianta optimistă) şi 5.600 mil.RON (varianta pesimistă).

b). Există doi factori care gonflează rata relativă a deficitului bugetar public:

- contracţia PIB (luăm în considerare estimata sub-dimensionată a ministrului de Finanţe: 8 puncte procentuale)

- dezinflaţia globală convocată de contracţia cererii solvabile şi de trendul descrescător comandat şi imprimat dobânzii de politică monetară (luăm în considerare estimata încă necoaptă a deflatorului PIB: între - 25% şi - 35% faţă de cel proiectat!).

c). Influenţa perversă a acestor factori asupra deficitului mută problema acestuia din zona dramaticului în zona tragicului, pentru că, în termeni nominali, PIB în anul 2009 se va situa între 498.100 şi 493.500 mil.RON; pe cale de consecinţă, deficitul acumulat deja [vezi mai sus, punctul 5) şi punctul a) - varianta optimistă din acest pararagraf] se va situa, între 9,2 şi 10,8 % din PIB. Precizez, vorbim de defictul efectiv acumulat până la 30 iunie + îndatorarea internă din iulie! Anualizarea acestui deficit este terifiantă: peste 15% din PIB!

• În concluzie

Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent în istoria României, a cărei soluţie nu este la îndemâna Puterii actuale. Insuficienţa cronică a veniturilor fiscale şi cvasi-fiscale necesare finanţării economiei publice este doar efectul stării în care a fost adusă economia reală (esenţialmente privată!). Cauza efectivă o constituie dezarticularea şi destructurarea profundă a economiei reale comise în formă continuată şi agravantă în post-decembrism.

Contractarea şi atragerea de resurse de finanţare din credite externe şi interne doar pentru acoperirea găurilor din bugetul public fără măsuri, mecanisme şi instrumente coerent funcţionalizate pentru ieşirea din starea de avarie cronică în care a fost adusă România ne-au condamnat deja la privaţiuni care au devenit insuportabile şi insurmontabile. Curbele de sacrificiu suportate de populaţie2 arată că în ultimele două decenii siguranţa zilei de mâine a fost demult demolată.

Trucarea deficitului bugetar real, ascunderea realităţii că ne paşte incapacitatea de plată, că producţia naţională de venituri s-a subdimensionat dramatic şi nu mai poate susţine producţia fiscală necesară finanţării actualei economii publice, toate având ca unic motiv mascarea incapacităţii executivului de a reconstrui economia publică nu mai sunt reprobabile, sunt, dacă nu criminale, cel puţin penale.

Uzul şi - cu deosebire - abuzul de practici contabile neortodoxe încetăţenit după decembrie "89 (trans­feruri neechivalente între bugete, contabilizările în afara bilanţului, funcţionalizarea principiului vaselor comunicante ca mecanism de "dres busuiocul" prin escamotarea unei părţi din deficitul public şi construcţia "din condei", la limita legii, a unor excedente bugetare (acolo unde ochiul contribuabilului şi al jandarmului "public" nu pătrund) nu mai pot amâ­na deznodământul.

Ieşirea din impas (scoaterea economiei din sevraj) nu poate fi concepută pe temeiul lăsării economiei reale să funcţioneze în regim de avarie şi a economiei publice...împotriva ei înseşi.

Soluţia ieşirii din impas, ca să nu închidem prăvălia, este disponibilă: "impeachment"-ul public şi legal al Puterii.

Soluţia redresării economiei naţionale este o altă poveste!

Rezolvarea ei, deloc simplă şi deloc ieftină - mă refer, în primul rând, la costurile sociale! - nu este posibilă decât în respectul funciar al principiilor care guvernează economia de piaţă consolidată social, în primă instanţă, respectul faţă de producţia licită de venituri primare (sursa sănătoasă a veniturilor publice) care se realizează exclusiv în economia privată.

În secundă instanţă, reconstrucţia economiei publice este imposibilă fără acordarea respectului cuvenit restricţiilor care-i guvernează exis­tenţial funcţiile regaliene şi însărcinările: cererea de eficienţă economică, de eficacitate socială şi justiţie societală în cheltuirea banului public.

1. 10.558,7 mil.RON la Bugetul de stat, - 2.054,8 mil.RON la Bugetul asigurărilor de stat, - 213,2 mil.RON la Bugetul fondului de şomaj, - 45,9 mil.RON la Bugetul creditelor externe, - 416,0 mil.RON la Bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi DN-uri, - 789,4 mil.RON la Bugetul titlurilor de despăgubire ANRP!

2. În termenii puterii de cumpărare a câştigului salarial mediu lunar şi a pensiei medii lunare din anul 1990, în perioada ianuarie 1990 - iunie 2009, salariaţii au fost lipsiţi de drepturi salariale care, însumate, depăşesc câştigul salarial mediu pe 8 ani, iar drepturile de pensie neprimite de pensionari, însumate, depăşesc pensia medie pe 9 ani!