Vrajba de primăvară

Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de scandalul "tonomatelor". A fost suficient ca Traian Băsescu să se refere critic la patronii de presă şi la "tratamentul" pe care i-l aplică unii jurnalişti în dubla sa calitate de şef al statului şi cap al familiei pentru ca ordinea priorităţilor să fie inversată. Încă odată, reacţiile preşedintele au stabilit agenda presei. Aşa că, pe parcursul week-end-ului, relaţia preşedintelui cu presa a devenit subiect de dezbatere naţională. Şi cei mai mulţi i-au răspuns preşedintelui cu vârf şi îndesat. În absenţa dirijorului, corul criticilor prezidenţiali nu a putut cânta armonios. Şi astfel, singurul mesaj care s-a putut dis­tinge pe fondul zgomotului asurzitor a fost cel al preşedintelui. Nu pentru că melodia era reuşită, ci pentru că era cântată pe o singură voce. Din nou Traian Băsescu, atacat în grup, a fost victimizat. Vrajba preşedintelui cu "o parte a presei" a devenit subiectul uni serial politic inteligibil pentru publicul larg, obişnuit cu telenovelele: onoare, familie, invidie, bani.

Reluarea temei "mogulilor" în noua varianta a fost rezultatul unui calcul politic şi electoral. Pusă însă în formă mitologică controversa agită spiritele. Riposta prezidenţială îl pune, încă o dată, pe David faţă în faţă cu Goliat. Iar "uriaşul filistin", acum în ipostaza trusturilor de presă, repetă cu obstinaţie acelaşi scenariu sperând că odată şi odată va învinge. Dar publicul, cel pentru care mitul este repus în scenă, ştie dintru început că filistinii sunt cei făţarnici, aşa că David beneficiază de clemenţă şi reuşeşte să fie în centrul atenţiei.

În acest fel, mass media devine victimă colaterală într-un război în care jurnaliştii nu sunt protagoniştii principali. Atraşi în cursă, aceştia se aşază în front, în vreme ce bătălia se dă în altă parte. Căci, nu libertatea presei este subiectul, ci influenţa asupra publicului. Sub aparenţa unei bătălii pentru libertatea de exprimare, asistăm la debutul tumultuos al campaniei pentru alegerile locale şi parlamentare.

În răspăr cu majoritatea clasei politice, în război cu "mogulii", în permanentă căutare a sprijinului popular, Traian Băsescu foloseşte mass media, şi în special televiziunea, ca pe o armă redutabilă pentru a reveni ciclic în atenţia unui electorat volatil, indecis, dar disponibil. Deşi riscant, jocul mediatic al preşedintelui l-a menţinut în top. Chiar dacă a mai scăzut în sondaje, Traian Băsescu se află încă la 20% de următorul clasat, Theodor Stolojan, tot un apropiat al său. Şi, în vreme ce toată lumea "bună" scade, un alt membru al grupării prezidenţiale, Emil Boc, este singurul politician în uşoară creştere. Astfel, preşedintele nu se expune excesiv ieşind la atac. Doar că, respingând cu sistem formele standardizate de exprimare publică, Traian Băsescu flirtează cu telepopulismul. Reţeta e sigură, succesul e ca şi garantat, dar nimic mai mult.

După două decenii în care democraţia românească s-a înfundat în labirintul populist fără a mai ieşi la liman, ar fi nevoie şi de altceva. Bine regizată, vrajba de primăvară urmează celei de iarnă, totul într-un ciclu politico-climateric fără sfârşit. Şi, câtă vreme logica repetitivă a anotimpurilor politice va continua, România nu îşi va putea găsi calea.