Weekend cu parfum de licitaţii

După o licitaţie Alis în care s-au vîndut 9 oferte din cele 56 ale secţiunii de artă plastică, a venit duminica trecută cu doar 6 din 88 plasate, la Monavissa. Nici nu ne ia mult să povestim ce s-a dat: o sculptură în V, două corpuri în tandreţe de Marcel Guguianu, cu 23 de mii de lei, o pictură de Paula Ribariu, ciudat numită "Deveninţă", cu 5,5 mii de lei, un "Peisaj de deal" de Teodor Harşia, cu 3 mii de lei, o natură de atelier de Rodica Maniu, cu 1,8 mii de lei, o scenă de iarnă de un rus indescifrabil, cu 1,5 mii de lei, şi un portret etno-anatomic de rom hirsut, semnat Szilaghi D. şi dat cu o mie de lei. Nu am ajuns să vorbim de uleiuri pe o unghie de lemn de 10 milioane, dar am vrut să menţionăm toate vînzările reuşite.

Desigur, în cazuri de eşec masiv al vînzării, neadjudecările sînt cele mai importante şi expresive. Şedinţa Monavissa de duminica trecută merită abordată, pe această plajă, în zona ei cea mai sigură şi certă, cea a contemporanilor. Licitaţia se deschide cu Mircea Nicolau, un pictor de mare sensibilitate şi atenţie extremă asupra scenografiei vieţii, stabilit de decenii în Germania. Pictura sa, "Şi statuile poartă măşti", din 1992, a fost oferită cu 5,7 mii de lei, un nivel acceptabil pentru acest artist care a mai apărut la preţuri între 3 şi 6 mii de lei. Urmează imediat Radu Dărângă, prieten cu Mircea Nicolau şi un pictor cu cotă din zilele noastre. La Monavissa a apărut cu un peisaj cu troiţă, în suprafeţe mari, tăiate de contrasturi, la 3,3 mii, şi un superb peisaj parizian cu numai 2,5 mii de lei. Reamintim, păstrînd natural ordinea cronologică, de Maria Şarlota Ciupe, autoarea, alături de soţul său, Aurel Ciupe, a unei pagini de excepţie, dar cam puţin accesate în ultimul timp, din istoria artei de la noi sau cel puţin din Ardeal. O documentare serioasă ar fi constatat că pictoriţa ne-a părăsit în 2001, dar este de datoria noastră să constatăm că în acest an se împlineşte centenarul naşterii sale. Să vedem a cui este şi datoria de a marca în vreun fel acest moment.

Cunoscut de pe lista contemporană a Monavissa este şi Murivale, simpaticul pictor ce îşi pune talentul în slujba unor căutări ce nu cred că se vor sfîrşi vreodată. O casă din vremurile acumulărilor de acum un sfert de secol a fost oferită cu numai 1,5 mii de lei. Hortensia Masichievici-Mişu şi Nuni Dona sînt două dintre artistele noastre care au străbătut copios veacurile şi chiar mileniile, cunoscînd vremurile nonagenarităţii. Un interesant monotip al primea a fost propus cu 900 de lei, iar un desen dat pe alocuri cu acuarelă, trecut de două ori, prin semnătură, în contul celei de-a doua, nepoa­ta lui Delavrancea şi nu doar atît, cu 400 de lei.

Ar mai fi Mircea Titus Romanescu, un pictor european cu rădăcini în Piatra Neamţ, care propune un Amsterdam cu 2,6 mii de lei. Născut în acelaşi an cu Romanescu, în 1950 adică, Petre Velicu stă la Paris şi gîndeşte suprarealist. La Monavissa a apărut o pictură probabil de la începutul acestui episod, cu 3,7 mii de lei. Fără a copia ideea galeriei Artmark de a prezenta cupluri de artişti, licitaţia îi readuce în vînzare pe Mihaela Crăciun Nica, cu un "Nud pe malul mării", şi pe regretatul Eugen Crăciun, cu o "Pădure", fiecare la 2 mii de lei, şi un desen de atelier cu 2,2 mii de lei. Cu 1,4 mii de lei s-a oferit o pictură de Eugen Raportoru, pictor ce se revendică a fi rom, despre care doar calculele făcute referitor la data cînd spune că a terminat liceul şi s-a apucat de Institutul de artă ne fac să-i plasăm naşterea acum 47 de ani. Pornind de la observaţiile personale ce mi-au plasat la inimă acel colţ de Bucureşti, localizez fără ezitare, cu mîna pe acelaşi organ, imaginea ca fiind pe strada Berthelot, pe la numărul 100.

La "ciudăţele" am menţiona odalisca semnată cu literele mari şi clare ale lui Iser şi pictura altfel interesantă semnată cu monograma lui Alexandru Ciucurencu şi trecută în contul unei anumite Azvadurova Ciucurencu, aproximaţia pentru soţia maestrului, Ana Asvadurova Ciucurencu. Şi faptul că dacă pui o săgeată pe ilustraţia de la "Profesoara rea" de Lili Pancu apare lilipancubaba. Cum personajul nu este deloc o doamnă în vîrstă, sperăm ca măcar de Lili Pancu să fie. Grigorescul şedinţei nu a fost pe lemn, ci pînză lipită pe carton, car cu boi, la 1,5 miliarde vechi, din vremea cînd nu eram datori la FMI.

Acalmia de duminica trecută, cînd am avut numai licitaţia Monavissa, a fost, de fapt, doar un ochi de furtună. Licitaţia Alis de mîine se suprapune peste tîrgul de antichităţi din faţa primăriei lui Onţanu, care începe chiar azi şi se arată, în ultimul timp, o întîlnire cu şarm şi succes. În schimb, licitaţia Goldart, programată din timp, pică exact peste super licitaţia Paris-Bucureşti, despre care s-a făcut strigare iar noi vorbire detaliată.

Dacă nu ştim ce se va propune la Oborul anticarilor, ci doar că se vor lansa cărţi de memorie a vremurilor bune, cu oameni frumoşi şi conducători deştepţi, putem constata că oferta celor două case de licitaţie de artă ce adună aprecierea şi prestigiul este lipsită de greii pe care tocmai îi decretasem a fi reţeta de succes a investiţiei de artă la vremuri de criză. Să fi zburat teama de recesiune în momentul în care am pus scrisorica cu intenţii serioase pentru instituţia ce trimite bani de la Washington sau ne aşteptăm să îi vedem pe membrii mereu enervanţi ai delegaţiei zăbovind pe la licitaţiile şi tîrgurile din weekend-ul acesta?

Dacă o fac, se vor simţi ca la Paris, stînd duminică în holul Novotel, hotelul ivit pe locul unde terasa Anda a devenit episod în lupta pentru democraţie a poporului român postcomunist. La 3 după-amiază începe licitaţia de artă românească de la Paris la care se poate participa atît de bine de la Bucureşti că nici nu ştii unde se mai ţine. Totul este pregătit să funcţioneze bine şi elegant şi să dea şi frumos, vom fi acolo şi vom pune sub microscopul dotat cu ochi de soacră tot ce se va petrece.

Frumuseţea poveştii din acest weekend, care sperăm să fie de primăvară, vine şi din contextul franţuzesc în care se petrece. Desigur, nu întîmplător, licitaţia panoramică de artă românească de la Paris, cu uşa întredes­chisă spre Bucureşti, are loc în ceea ce francezii au organizat şi botezat "Weekend Follement Marteau!". Asta s-a tradus, corect dar cam degresat de orice urmă de poezie, drept "weekendul uşilor deschise al licitaţiilor", deşi ar mai fi putut fi "weekendul nebun după ciocan", "weekendul ciocanului nebun" sau măcar "weekendul porţilor des­chise la sălile de vînzare la licitaţie". Grozăvia nu vine de la efortul nostru traductiv, ci direct din Franţa, unde se acceptă şi se alătură un termen englezesc, weekend, unor formule franţuzeşti spumoase ca o şampanie şi mult mai greu şi mai complicat de tradus decît sfîrşitul de săptămînă. Englezesc, franţuzesc sau românesc, important este că, din nimereală sau din potrivire, am pus şi noi de o mobilizare la vînzarea de artă tocmai cînd francezii, care dispun de zeci de mii de săli de licitaţie, tîrguri şi galerii, renunţă şi ei la mici şi bere pentru a descoperi farmecul dis­cret ca un parfum franţuzesc al obiectului de artă sau de colecţie.