Dezvoltatorul imobiliar Werk Property Group investeşte 14 milioane de euro în dezvoltarea în Timişoara a Vox Vertical Village, proiect rezidenţial care va reprezenta primul ‚oraş pe verticală' dezvoltat pe piaţa imobiliară din România, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Proiectul va reuni 120 de locuinţe amplasate într-o clădire cu 10 niveluri, dezvoltarea sa urmând să înceapă în perioada imediat următoare, în timp ce termenul de finalizare este prevăzut pentru sfârşitul anului 2019, se mai arată în comunicat.
Vox Vertical Village va reprezenta un concept în premieră pe piaţa din România datorită arhitecturii sale unice dar şi a facilităţilor care vor fi puse la dispoziţia viitorilor locatari. Proiectul a fost conceput astfel încât fiecare locuinţă să reprezinte o casă în sine, cu terase cu suprafeţe foarte generoase, asemănătoare unor grădini, şi spaţii comune ample pe fiecare nivel, cu un grad ridicat de iluminare naturală şi o multitudine de plante, toate acestea având rolul de a facilita interacţiunea între membrii comunităţii.
Vox Vertical Village va presupune şi dezvoltarea unei ‚păduri verticale' compuse dintr-o multitudine de arbori şi alte tipuri de plante care vor fi amplasate atât în interior cât şi pe terasele proiectului. În plus, membrii comunităţii Vox Vertical Village vor beneficia de o serie întreagă de facilităţi: un atrium generos care va creşte interacţiunea din cadrul comunităţii, o piscină exterioară, o zonă de recepţie, cinema şi o sală de fitness complet echipată.
1. adica
(mesaj trimis de ana în data de 22.03.2018, 18:36)
orice bloc din tara asta poate fi ocnsiderat "un oras pe verticala" daca avem ghivece cu flori si arbusti in balcon.