Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis marţi americanilor "să menţină o unitate de neclintit" până la "restabilirea păcii" în Ucraina, în contextul în care marţi au loc alegeri cruciale la jumătate de mandat în SUA, al căror rezultat ar putea afecta sprijinul Washingtonului pentru Kiev, informează Agerpres.
"Vă solicit să menţineţi o unitate de neclintit, aşa cum este cazul în prezent, până în ziua în care vom auzi toate acele cuvinte importante pe care le-am visat, până când vom auzi că pacea a fost în sfârşit restabilită", a declarat Zelenski într-o alocuţiune, prin videoconferinţă de la Kiev, unde a primit "Medalia Libertăţii" americană.
Zelenski a mulţumit preşedintelui Joe Biden, celor două partide din Congres şi fiecărui cetăţean american pentru importantul sprijin financiar, militar şi diplomatic acordat Ucrainei, de la invazia rusă declanşată la 24 februarie împotriva ţării sale.
Washingtonul este, de fapt, de opt luni principalul aliat al Kievului, sancţionând cu asprime Moscova şi o mare parte a economiei ruse, livrând armatei ucrainene sisteme de artilerie HIMARS de înaltă precizie, între alte echipamente militare, şi furnizând informaţii operative cruciale pe teren.
La jumătatea lunii mai, Congresul american deblocase chiar 40 miliarde de dolari pentru a susţine efortul de război ucrainean.
Volodimir Zelenski s-a declarat marţi "onorat" să primească "Medalia Libertăţii" din partea Fundaţiei Philadelphia, dar a dorit să dedice acest premiu "tuturor femeilor şi bărbaţilor din Ucraina", care "arată celei mai mari autocraţii din lume că în Ucraina nu poate obţine decât înfrângerea".
Preşedintele ucrainean a menţionat în special "soldaţii eroici", "voluntarii" şi ceilalţi "angajaţi ai sectorului energetic care restabilesc accesul la curent electric pentru locuitori după ce rachete ruseşti şi drone iraniene au lovit centrale electrice" în Ucraina.
"Libertatea este cuvântul principal pentru noi şi ceea ce îi uneşte într-adevăr pe toţi ucrainenii", a subliniat el în această scurtă înregistrare video de zece minute.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.11.2022, 16:26)
Ce mesaj impertinent,
de la un om care cerseste zilnic,ca clica
lui sa supravietuiasca inca un timp