Zero pentru tine, zero pentru mine

Aceasta este cea mai scurtă şi mai clară definiţie a comunismului pe care o cunosc. Îi aparţine lui Khieu Samphan, unul dintre liderii Khmerilor Roşii, care stă acum în puşcărie pentru crime împotriva umanităţii. Regimul în care Khieu Samphan era unul dintre lideri şi-a propus să construiască o societate nouă în Cambodgia. Principiul acesteia era simplu: egalitarismul. Însă spre deosebire de comuniştii ruşi, români, chinezi, cubanezi sau chiar nord-coreeni, comuniştii cambodgieni au dus logica absenţei proprietăţii la extrema sa. Nimeni nu mai trebuia să aibă absolut nimic. De unde şi definiţia amintită în titlu: "Zero pentru tine, zero pentru mine! Asta este comunismul!". Khieu Sampan vorbea serios.

Regimul Khmerilor Roşii a însângerat Cambodgia între 1975 şi 1979. În nici 4 ani, Khmerii Roşii au ucis circa 2 milioane de oameni, dintr-o populaţie de circa 7 milioane.

La vârful regimului s-a găsit un personaj straniu. Pe numele său de naştere Saloth Sar, acesta era un tăntălău care pierduse vremea prin Paris ca "student". Ciudat era că nimănui nu îi era clar ce anume trebuia să studieze tânărul cambodgian. Se pare că era vorba despre tehnologia radio, însă nu a fost în stare să obţină o diplomă. După ce a picat examen după examen, a trebuit să plece din Franţa. A intrat în politică. Mai târziu a fost cunoscut drept "fratele numărul 1". Sau drept Pol Pot.

Merită să ne amintim despre Khmerii Roşii din mai multe motive.

Printre altele, pentru că regimul comunist de la Bucureşti a întreţinut relaţii cu această organizaţie. Este de notorietate vizita din 1978 a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în "Kampuchia Democrată". Mai puţin cunoscut este că România a avut un ambasador la Phnom Phen (detalii despre comunitatea "diplomatică" din Phnom Phen din acea perioadă se găsesc în cartea, terifiantă, a lui Philip Short, Pol Pot: Anatomy of a Nightmare). Nu am reuşit, din surse publice, să aflu identitatea ambasadorului din Iad şi nu cunosc nici un studiu dedicat acestui episod. Ar fi însă fascinant să se găsească un cercetător care să exploateze infogramele misiunii din Phnom Phen din acea perioadă.

Alt motiv ţine de înţelegerea formei de administrare a unui stat. Poate că nu există exemplu mai bun cu privire la divorţul dintre formă şi funcţie în materie de instituţii politice. La suprafaţa sa, regimul Khmerilor Roşii era, la începuturile sale, o monarhie parlamentară. Da, aţi citit bine. Exista un Rege şi exista un Parlament. Ba chiar şi "alegeri parlamentare". În realitate, monarhul a fost marginalizat, alegerile erau o faţadă, iar Parlamentul o cutie goală de conţinut.

Altă curiozitate vine din direcţia relaţiilor internaţionale. Ne-am imagina că un asemenea regim inuman ar fi fost "pus la colţ" pe scena internaţională. Cu toate acestea, Khmerii Roşii au fost recunoscuţi şi chiar ajutaţi de o colecţie surprinzătoare de state. Ambasadori ai Khmerilor Roşii au ajuns la ONU. După invazia vietnameză care a pus capăt regimului, la începutul lui 1979, gherilele Khmerilor Roşii au primit azil şi protecţie în Thailanda, care pe atunci era condusă de o dictatură de Dreapta.

Realitatea crudă este că diverse capitale s-au gândit că îi pot folosi pe Khmerii Roşii pentru scopuri politice de moment, în contextul mai larg al Războiului Rece. Asta în dispreţul oricăror consideraţii morale.

Cât de deviantă era mentalitatea Khmerilor Roşii se deduce şi din utilizarea stranie a limbajului. Pol Pot şi asociaţii aveau o adevărată manie a cifrelor. Unul dintre sediile lor (un fel de Minister de Externe) se numea B-1. Principalul lagăr de interogaţii şi exterminare era cunoscut drept S-21. Comitetul de conducere, la un moment dat după invazia vietnameză, se numea Biroul 131. Ş.a.m.d.

Ajungem aici la o chestiune importantă. Limbajul abuziv. Lipsa de umanitate era conbinată cu un deficit al logicii şi cu o absenţă totală a bunului-simţ. Khmerii Roşii urau intelectualii şi detestau cultura urbană, burgheză. De unde încercarea de a remodela limbajul.

Rezultatul a fost de coşmar. Autorităţile au început să utilizeze un limbaj primitiv şi violent, derivat din jargonul ţărănesc. Unul dintre scopuri era demonizarea adversarului. Pentru Khmerii Roşii, cei de altă opinie politică nu erau oameni, ci lucruri. Care puteau fi utilizate şi abuzate în orice chip.

În fine, remarcabilă este şi duplicitatea liderilor acestui partid. Pe când dădeau târcoale puterii, se prezentau drept monarhişti. După ce au fost izgoniţi, au descoperit virtuţile naţionalismului. Ba chiar au început să se prezinte drept adepţi ai capitalismului, pieţei libere şi ai cooperării cu partidele "burgheze". Desigur, în acest timp, în zonele controlate de Khmerii Roşii, continuau abuzurile şi politica de spoliere. Le-a mers o vreme, pentru că la nivelul de educaţie de atunci multora le era greu să distingă adevărul de propagandă. În cele din urmă, însă, mişcarea radicalilor roşii s-a prăbuşit sub greutatea propriei mizerii morale.