ZIARUL BURSA

03 noiembrie 2006
Ediţia din 23.12.2024

Deutsche-connection

Cornel CodiţăEditorial / 3 noiembrie 2006

Cornel Codiţă

Conexiunea germană sau despre importanţa pe care Germania o are în parcursul politic internaţional al României.

 "La regulile de aplicare a noilor norme BNR vor fi necesare nişte precizări"

ADRIAN VASILESCU, CONSILIERUL GUVERNATORULUI BNR, ADMITE:  "La regulile de aplicare a noilor norme BNR vor fi necesare nişte precizări"

Cristina GrigorescuBănci-Asigurări / 3 noiembrie 2006 /

Adrian Vasilescu a recunos­cut ieri, în urma unei dezbateri organizate din iniţiativa ziarului "Curierul Naţional" şi a portalului financiar FinZoom.ro, că vor fi necesare nişte precizări suplimentare privitoare la aplicarea normei BNR 20/1996, întrucât există neclarităţi în privinţa interpretării acesteia.

Dincolo de limite

Dincolo de limite

MAKEPolitică / 3 noiembrie 2006 /

Preşedintele apărării drepturilor omului a intrat ieri la zdup pentru şpagă (în termeni protocolari, ştirea arată aşa: Florentin Scaleţchi, care conduce Organizaţia de Apărare a Drepturilor Omului - OADO - a fost reţinut în vederea arestării, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că i-ar fi cerut o mită de 20.000 de euro unui om de afaceri).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

(urmare din 02.11.2006) MONITORUL OFICIAL

F.A.Companii / 3 noiembrie 2006 /

Nr. 863 din 23 octombrie 2006

1.453. Hotărâre privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a unor credite externe în valoare de 144,067 milioane euro şi maximum 92,35 milioane dolari S.U.A., destinate

Profitul "Dafora" Mediaş creşte cu peste 26%

(Crina Manole)Piaţa de Capital / 3 noiembrie 2006 /

Societatea "Dafora" SA Mediaş, care asigură servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale, exclusiv prospecţiunile, înregistrează, pe primele nouă luni ale acestui an, un profit în creştere cu 26,7% comparativ cu perioada de...

SIBIU - 2 noiembrie 2006 Valoare de 54,8 milioane de euro

Decebal N. TodăriţăPiaţa de Capital / 3 noiembrie 2006 /

La bursa sibiană a doua sesiune de tranzacţionare a lunii a continuat direcţia impusă la debutul acesteia. Investitorii au realizat 53.719 contracte, stabilind un nou maxim al numărului de tranzacţii cifrat la 5008, cu 8,7 % mai mult faţă prima...

Noi vânzări de active la "Terom" Iaşi

(Doru Mocanu, Iaşi)Piaţa de Capital / 3 noiembrie 2006 /

Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC "Terom" SA Iaşi a aprobat scoaterea la vânzare a noi active de la fostul combinat de fire şi fibre sintetice, hotărâ­rea referindu-se la pavilioanele A şi B ale secţiei "Fibră I", care se...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo