Deutsche-connection

Conexiunea germană sau despre importanţa pe care Germania o are în parcursul politic internaţional al României. Aceasta este tema zilei. Vizita Premierului C.P. Tăriceanu la Berlin o impune, inevitabil. Din respect pentru cititorii ziarului Bursa şi pentru postura de jurnalist-editorialist am început prin a căuta informaţiile surselor oficiale privind scopul şi agenda vizitei. Ministerul de Externe al României avea pagina de web îngheţată cu două zile în urmă, unde se putea citi, cu tot interesul, despre participarea Ministrului la o conferinţă, oarecare. Pe pagina Guvernului, o simplă trimitere în calendarul zilei. Din ea aflăm că Premierul va fi primit la Berlin de doamna Merkle la 12 şi 30, trecute fix. Cei doi vor petrece următoarea oră la un dejun. De lucru, probabil. După care, sunt prevăzute 30 de minute pentru o conferinţă de presă. La Cancelaria Germaniei, aceeaşi informaţie, tot din calendarul zilei, cu o specificare în plus: discuţiile vor atinge "teme politice europene". Dejun şi conferinţă de presă. În rest, tăcere. Faptul că partea germană, în ciuda caracterului sintetic, concis al limbii germane, a folosit mai multe cuvinte pentru a descrie activitatea oficială respectivă, este semnificativ, dar tot nu lămureşte mare lucru.

Soarta nemiloasă mă lasă pradă speculaţiilor!

Presupun că cei doi vor discuta, fie şi pe scurt, despre problemele politice la ordinea zilei, în cele două capitale. Răsfoiesc ziarele germane şi constat că, în ordinea tratării pe prima pagină, ele sunt: războiul din Irak şi "procesul secolului". Nu atît războiul în sine, cît soluţiile pentru ieşirea dintr-o criză internaţională, sub dărîmăturile căreia ameninţă să fie îngropată nu doar actuala Administraţie Bush, ci şi întreaga politică americană. Iar ca victime colaterale, susţinătorii necondiţionaţi ai acesteia. Dimensiunile dezastrului se văd cu claritate în planul politicii interne, unde republicanii sunt ameninţaţi de un vot negativ la alegerile de peste cîteva zile, în urma cărora ar putea pierde majoritatea în cele două camere ale Parlamentului. Se văd şi pe plan internaţional unde "soluţia Bush" la problema irakiană este aproape unanim considerată un eşec. Analizele americane, discutate de presa germană, pun diagnostice dintre cele mai dure: faptele au fost ignorate, pentru a nu deranja prea mult premisele ideologice ale strategiei adoptate. Speranţele într-o rezolvare "naturală" sau "de la sine" au ţinut locul evaluărilor realiste ale evenimentelor. Irakul a devenit magnetul operaţiunilor terorismului internaţional, iar trupele americane din rolul eliberatorului au fost reduse la rolul de ţintă predilectă. Autorităţile de la Bagdad rămân incapabile să dezvolte proiectul unui stat democratic, după cum sunt incapabile să pună capăt violenţei care continuă să bîntuie în chiar centrul capitalei. Democraţia americană vorbeşte la modul foarte serios, fie de aplicarea în Irak a deja eşuatei soluţii din Bosnia-Herţegovina, trei administraţii locale, semi-autonome, plus o administraţie centrală care să gestioneze resursele petroliere, pe fondul unei reorganizări etnico-religioase a populaţiei şiite, sunite şi kurde. Cealaltă soluţie "radicală" ar fi "o dictatură de dezvoltare", pe modele deja cunoscute, cum au fost cele din Chile, Argentina, sau din state ale Orientului Mijlociu. Cum nimeni nu ştie care este răspunsul, o comisie a "înţelepţilor", bipartizană, va produce un proiect, după ce se consumă actualele alegeri. Cu siguranţă Berlinul urmăreşte îndeaproape atît evoluţiile politice interne americane, cît şi pe cele conceptuale, pentru a putea să se poziţioneze, cît mai favorabil, atît faţă de posibila schimbare de politică, din Statele Unite, cît şi faţă de partenerii europeni. Mă gîndesc că dacă ar discuta tema, Premierul României ar putea veni acasă cu ceva idei noi, ori mai precise despre cum trebuie abordată o posibilă schimbare în politica exernă a României.

Cealaltă temă de maxim interes în Germania este procesul Mannesman. Unul care l-a adus pe banca acuzării pe nimeni altul decît preşedintele Deutsche Bank, Josef Ackermann. Privită din România problema pare banală: că să poată prelua compania germană, Vodafone, concurentul a plătit ceva comisioane, vreo 50 de milioane unor foşti şi actuali directori ai firmei germane. Nu chiar imediat, să nu bată la ochi, ci la cîtăva vreme după efectuarea cu succes a operaţiunii de preluare. Unii zic că ar fi "foloase necuvenite", alţii că sunt "afaceri" ca peste tot în lume. La ei va decide un tribunal. La noi se decide de la sine!

Am încercat să văd, din ziarele româneşti, cam ce i-ar povesti premierul Tăriceanu doamnei Merkle despre problemele curente din România. Una ar fi ca la ei, corupţia, doar că la noi nu se zbat în năvod decît peştii cei mici. Cealaltă ar fi legată de alegerile pentru reprezentarea în Parlamentul Europei, care a însufleţit "extremele" şi respectiv de eterna şi fascinantă întrebare: facem sau nu anticipate?

Dacă Premierul României şi Cancelarul Germaniei au discutat şi alte probleme, ori cu totul alte probleme, vom afla cu siguranţă din analele cancelariei Germane, peste 50 de ani! Pînă atunci să salutăm vizita Premierului şi să marcăm, fără ostentaţie, că o oră şi jumătate cu Cancelarul Germaniei marchează o bilă albă în bătălia de orgolii a Premierului cu Palatul Cotroceni, pe care Doamna de fier a Germaniei nu a fost disponibilă să-l întreţină, nici măcar de curtoazie, cîteva minute.