ZIARUL BURSA

24 martie 2017
Ediţia din 19.12.2024
Grecii au reînceput să retragă miliarde de euro din bănci

DE TEAMA UNEI NOI CRIZE Grecii au reînceput să retragă miliarde de euro din bănci

Internaţional / 24 martie 2017

Actualizare 16:47 Grecia şi creditorii internaţionali vor întrerupe discuţiile de la Bruxelles fără să fi ajuns la un rezultat

Grecia şi creditorii internaţionali vor întrerupe discuţiile de la Bruxelles fără să fi ajuns la o soluţie clară pentru încheierea negocierilor prin care urmează să fie deblocate noi fonduri din programul de susţinere financiară, relatează agenţia Bloomberg.

Actualizare 15:10 Grecia, forţată să majoreze finanţarea de urgenţă acordată băncilor, din cauza retragerilor masive din depozite

-------------

Grecii au reînceput să retragă miliarde de euro din bănci, determinând banca centrală să crească lichidităţile de urgenţă puse la dispoziţia instituţiilor financiare, din cauza îngrijorării populaţiei că blocajul discuţiilor cu creditorii internaţionali ar putea duce la o repetare a crizei din 2015, care a împins economia în pragul colapsului, transmite Bloomberg, citat de News.ro.

Piperea: "Contractele de credit nu mai sunt titluri executorii"

ÎNCEPÂND DE ASTĂZI Piperea: "Contractele de credit nu mai sunt titluri executorii"

EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 24 martie 2017

Contractele de credit nu mai sunt titluri executorii, începând de astăzi, atrage atenţia avocatul Gheorghe Piperea, care ne-a spus că acest lucru este prevăzut în legea ce modifică textul Codului de procedură civilă.

Legea 17/2017 de aprobare a OUG 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă modifică articolul 641 din cod, după cum urmează: "Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă".

Mihai Aniţei (Sursa foto: Facebook)

CONDUCEREA PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA, LA CUŢITE CU PROFESORII UNIVERSITARI  Mihai Aniţei, trimis în judecată de DNA pentru conflict de interese

ANCUŢA STANCIUCultură / 24 martie 2017

Actualizare 13:43

Preşedintele Colegiului Psihologilor din România (CPR), Mihai Aniţei, a fost trimis în judecată pentru conflict de interese şi folosire de documente false în scopul obţinerii, pe nedrept, de fonduri europene. Aniţei ar fi încheiat, în numele CPR, contracte cu el însuşi şi cu soţia sa, prejudiciul creat fiind, potrivit procurorilor, de aproximativ 340.000 de lei, potrivit unui comunicat oficial.

-----------

Votul democratic de la alegerile Colegiului Psihologilor din România (CPR) a fost înlocuit cu decizii ale Departamentului Juridic şi cu măsuri abuzive de represiune, susţine un grup de opt profesori universitari, reprezentanţi ai unui grup de iniţiativă de cel puţin 1000 de psihologi, ca replică la declaraţiile preşedintelui Colegiului Psihologilor din România (CPR), Mihai Aniţei, care susţine că unii dintre furnizorii de teste psihologice, cadre universitare, foşti preşedinţi ai filialelor teritoriale şi ofiţeri încearcă blocarea alegerilor forurilor de conducere la alegerile din aprilie.

Puşca şi Cureaua Lată... Democraţia ne-o cam gată!

CORNEL CODIŢĂEditorial / 24 martie 2017

CORNEL CODIŢĂ

Cînd Brucan spunea, în 1990, că românii vor avea nevoie de vreo două decenii să deprindă secretele maşinăriei de guvernare numită Democraţie, unii s-au arătat indignaţi de afrontul adus "minunatului popor" care, ştie orişicine, încă de la Traian şi Decebal îmbrăţişase cauza sfîntă a democraţiei; alţii au zîmbit superior, adică "ce ne abureşte pe noi kgb-istul ăsta; dacă în Rusia perestroika i-a venit de hac comunismului într-un cincinal, la noi, după ditai Revoluţia, televizată şi aplaudată de toată Europa pentru spectaculoasele şi atît de telegenicele sale episoade de masacrare a populaţiei şi capturare a "teroriştilor", după ce Cortina de fier din Europa fusese aruncată la fiare vechi, democraţia o să ţîşnească din pămînt, ca petrolul din puţul de forajul, înainte de captare; alţii, mai circumspecţi, au obiectat doar că "dracul nu-i chiar atît de negru" şi, sigur, nu dintr-o dată, dar după vreo cîţiva ani, hai un deceniu, democraţia şi România vor fi surori siameze.

Viitorul UE - Ce trebuie să facă România

Viitorul UE - Ce trebuie să facă România

DORU-CLAUDIAN FRUNZULICĂ, Deputat PSD în Parlamentul EuropeanPolitică / 24 martie 2017

Cartea Albă privind viitorul Europei, cu cele 5 scenarii de posibile evoluţii, prezentată de Jean-Claude Juncker în Parlamentul European pe 1 martie a.c. , a declanşat o perioadă de reflecţie, în care ţările membre ale UE vor trebui să hotărască gradul de integrare pe care şi-l propun, participarea la diferite proiecte europene, a rolului pe care Europa va trebui să-l joace în viitor pe plan internaţional.

Andreea Paul prevesteşte moartea Oltchim

ALINA VASIESCUPiaţa de Capital / 24 martie 2017

Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea este aproape de un sfârşit fără cale de întoarcere, susţine Andreea Paul, fost deputat liberal, care consideră că statul ar trebui să intervină pentru salvarea acestuia.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 24 Martie 2017

MACRO NEWSLETTER 24 Martie 2017

Internaţional / 24 martie 2017

Vânzările retail din Marea Britanie şi-au accelerat creşterea anuală în februarie 2017, până la 3,7%, de la 1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare peste aşteptări, de 1,4%, după un declin de 0,5% în luna anterioară.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo