Zilele Diasporei se extind în peste 22 de administraţii locale din România

Cristina Radu
Companii / 10 august 2017

Sigla RePatriot (Sursa foto: repatriot.ro)

Sigla RePatriot (Sursa foto: repatriot.ro)

În urma conceptului lansat de RePatriot în 2016, în 2017 s-a triplat numărul de localităţi din România care sărbătoresc Zilele Diasporei prin evenimente pentru românii de peste hotare. RePatriot a adresat încă de anul trecut un apel către autorităţile locale pentru a acorda o atenţie mai mare Diasporei, ca parte a ţării care susţine dezvoltarea locală, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei de RePatriot.

Scopul este de a aduce românii de pretutindeni mai aproape de comunităţile locale, a oferi oportunităţi de afaceri şi a-i chema să se implice în viaţa comunităţilor natale. Cunoştinţele, relaţiile, capitalul şi experienţa acumulată în ţările de adopţie şi bagajul civic important pot aduce un mare plus de valoare comunităţii din care au plecat.

Marius Bostan, iniţiator al proiectului RePatriot, a declarat: "Zilele Diasporei deja au debutat cu succes la Suceava şi Timişoara. Anul acesta au o intensitate de trei ori mai mare decât anul precedent. În 2018, de Centenar, vrem ca acest mesaj să fie transmis din cel puţin 100 de localităţi din România către conaţionalii noştri aflaţi peste tot în lume. Noi vrem să eliminăm şi cauza plecării şi a înstrăinării. Ne dorim ca românii să plece în vizită, la studii, experienţe, să cucerească lumea, să se dezvolte, dar să rămână cu sufletul acasă şi să vadă oportunităţile din ţară".

RePatriot Business Summit va avea loc între 4-8 octombrie 2017 la Bucureşti şi Poiana Braşov, unde sunt aşteptaţi peste 300 de oameni de afaceri români din lume. Valoarea economică adusă de Summit-ul RePatriot din 4-8 octombrie este foarte mare şi din perspectiva investiţiilor private noi, româneşti sau străine, conform sursei.

Obiectivele majore ale Summit-ului sunt fructificarea oportunităţilor de investiţii oferite de ţară, facilitarea dialogului dintre cele două grupuri de investitori şi lansarea de noi afaceri şi de parteneriate strategice. România oferă oportunităţi de afaceri care pot fi folosite mai bine prin puntea făcută între mediul de afaceri local şi cel din Diaspora. Anul trecut au fost prezenţi peste 100 de oameni de afaceri din străinătate alături de peste 150 din ţară, au fost iniţiate parteneriate în high-tech, turism, energie, servicii şi au fost evaluate investiţii. Membrii Echipei RePatriot au spus că îşi doresc acasă vecini la fel ca ei şi i-au invitat pe cei plecaţi să vină cât mai aproape de ţară.

Consultantul şi antreprenorul Claudiu Vrînceanu, alăturat Echipei RePatriot, a afirmat: "RePatriot îi va implica pe românii din Diaspora să ajute firmele româneşti să se internaţionalizeze şi să atragem investitori străini pe piaţa locală. Românii din diaspora cu experienţă în mediul de business sunt cel mai potrivit catalizator pentru atragerea de investiţii străine noi. Avem în comunitatea RePatriot poveşti de succes cu români din străinătate, ataşaţi de patrie şi cu puternice legături personale şi profesionale, care investesc în ţară sau care recomandă firmelor străine să îşi mute producţia în România. Aceste poveşti pot fi multiplicate prin extinderea comunităţii".

Echipa RePatriot crede că atragerea antreprenorilor din Diaspora este primul pas pentru consolidarea economică a ţării. Pentru atragerea acestora ar trebui eliminate barierele legate de încrederea în clasa politică şi administrativă, de birocraţie şi corupţie şi ar trebui conferită şi o cât mai mare predictibilitate a cadrului fiscal.

Deficitul forţei de muncă este pe primul loc în topul piedicilor în dezvoltarea afacerilor identificate de antreprenorii din cadrul Fundaţiei României Business Leaders. Soluţia la criza de forţă de muncă pe termen scurt stă în deschiderea pieţei muncii pentru ţările din jur, mai ales pentru românii din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova, iar pe termen mediu şi lung, soluţia este atragerea profesioniştilor şi a meseriaşilor români din Diaspora înapoi în ţară. Mărirea numărului de burse pentru liceenii şi studenţii de origine română din afara graniţelor ar fi totodată o măsură necesară în următorul an.

Felix Pătrăşcanu, co-fondator al companiei FAN Courier şi unul din liderii proiectului RePatriot a precizat: "Românii din Diaspora au etica muncii din societăţile vestice, au dor de ţară, dar pun în balanţă calitatea vieţii de azi din România cu cea din ţara adoptivă, mai ales legat de educaţia copiilor, serviciile de sănătate, iar politicile statului român pentru Diaspora trebuie gândite în sensul de a încuraja repatrierea şi nu de a încuraja acomodarea definitivă în ţările de adopţie, de a îmbunătăţi vizibil educaţia şi sănătatea în România, cu efecte benefice pentru absolut toţi românii".

RePatriot, proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders, este o platformă de consiliere şi informare, care îşi propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunităţile din ţară. Prin conferinţele RePatriot din Europa, la care au participat peste 3000 de români, dar şi prin conferinţele din ţară, prin platforma www.repatriot.ro, românii din Diaspora pot accesa informaţii utile despre educaţie antreprenorială, parteneriate, consultanţă şi oportunităţi din ţară pentru a deveni antreprenori acasă sau a sprijini România din ţara unde se află. Unul din mesajele RePatriot este Diaspora - Prioritate Naţională, toate forţele responsabile din societatea românească trebuind să acţioneze în consecinţă, potrivit comunicatului.

Fundaţia Romanian Business Leaders-RBL este o organizaţie apolitică, non-profit şi neguvernamentală şi care asigură o platformă de acţiune şi implicare socială pentru liderii din mediul privat. Misiunea RBL este ca România să devină o ţară mai bună pentru afacerile responsabile şi respectiv pentru toţi românii. Direcţiile de acţiune ale fundaţiei sunt: Educaţia, Cultura Antreprenorială şi Buna Guvernare, conform sursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb