ZIUA AUDIERILOR LA DNA/DOSARUL PROCURORILOR SÂMPETRU ŞI BĂLAN Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, audiat la DNA

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 30 august 2012

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, audiat la DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, s-a prezentat ieri la DNA, unde a fost convocat ca să fie audiat în legătură cu întâlnirile pe care le avea cu procurorii CSM Marcel Sâmpetru şi George Bălan. Preşedintele CJ Ilfov a spus că îi cunoaşte pe procurorii Bălan şi Sâmpetru de mai bine de cinci ani, că este prieten bun cu aceştia şi că a luat masa cu ei de şapte-opt ori.

Întrebat dacă a discutat cu cei doi sau i-a auzit pe aceştia vorbind despre promovarea în funcţii de conducere, Petrache a arătat că nu, precizând că, în opinia sa, oricine a greşit trebuie să plătească. "Chiar dacă este procuror şi chiar şi eu, dacă am greşit, trebuie să plătim potrivit legii", a spus Petrache

Preşedintele CJ Ilfov a arătat, o dată în plus, că la întâlnirile sale cu cei doi procurori, nu a discutat niciodată chestiuni privind promovări în funcţii şi că Bălan şi Sâmpetru nu i-au solicitat vreun fel de sprijin în legătură cu astfel de situaţie.

Marcel Sâmpetru este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care mai sunt acuzaţi George Bălan, fost vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Mihai Vlad.

În acelaşi dosar, DNA a început urmărirea penală şi împotriva judecătoarei Georgeta Barbălată, de la Secţia penală a instanţei supreme, pentru favorizarea infractorului, aceasta fiind acuzată că l-ar fi anunţat pe fostul şef al SIPI Ilfov despre percheziţiile ce urmau să aibă loc la locuinţa acestuia, punându-l astfel în gardă.

Mihai Vlad este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, George Bălan este cercetat pentru complicitate, iar Marcel Sâmpetru de instigare la această infracţiune.

Anchetatorii DNA susţin că procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, de la Consiliul Superior al Magistraturii, beneficiind de sprijinul unor persoane din mediul politic, nu s-au sfiit să recurgă la mijloace specifice mai degrabă înţelegerilor de tip mafiot, pentru a accede la funcţiile pe care şi le doreau: "Încercările de a manipula numirile din interior instituţiilor care prezintă interes pentru politicieni sunt cu atât mai reprobabile cu cât beneficiază de sprijinul şi de aportul unor persoane care au func­ţii de conducere în cel mai înalt for al magistraţilor, cu atribuţiuni directe în procedura de numire a procurorului şef al DNA şi a procurorului general al României".

Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat, în 10 iulie, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM. Secţia pentru procurori a CSM a dispus, în 11 iulie, suspendarea din funcţie a lui George Bălan, membru al CSM, procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror în cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inspecţia Judiciară a declanşat, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, verificări privind buna reputaţie a procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru. De la începutul anului, Marcel Sâmpetru era detaşat la Direcţia Reurse Umane din CSM, anterior deţinând funcţia de consilier al procurorului George Bălan, fost vicepreşedinte al Consiliului.

În 10 septembrie 2009, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererea de transfer a procurorului Marcel Sâmpetru, consilier pe probleme Schengen în Ministerul Afacerilor de Externe, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Atunci, procuror general al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti era George Bălan.

În februarie 2009, Marcel Sâmpetru s-a transferat de la Direcţia Generală de Informaţie şi Protecţie Internă (DGIPI) din cadrul Ministerului de Interne - unde fusese delegat de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru trei ani - la Ministerul Afacerilor de Externe (MAE).

Surse judiciare susţineau, citate de Mediafax, că cererea de transfer a lui Sâmpetru ar fi avut legătură cu scandalul de la DGIPI, în urma căruia a fost reţinut şeful instituţiei Cornel Şerban, în legătură şi cu anumite informări, respectiv listinguri telefonice căruia i-au fost transmise lui Tiberiu Dinu, consulul României la Milano.

În octombrie 2007, magistratul militar Marcel Sâmpetru, care a deţinut funcţia de prim-adjunct al fostului procuror general al României Ilie Botoş, fusese delegat de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii la Ministerul de Interne-DGA.

Anterior, în decembrie 2006, ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei, a cerut Secţiei pentru procurori a CSM revocarea din funcţie a lui Marcel Sâmpetru, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale de coordonare şi conducere.

"În motivarea propunerii de revocare din funcţie, ministrul Justiţiei precizează că procurorul Marcel Sâmpetru nu şi-a exercitat eficient şi cu responsabilitate aceste atribuţii şi nu a luat măsuri concrete pentru reorganizarea Parchetului de pe lângă ICCJ şi a Ministerului Public ori pentru echilibrarea volumului de activitate în scopul creşterii eficienţei acestei structuri", informa Ministerul Justiţiei.

Astfel, Marcel Sâmpetru a demisionat din funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României, cerându-şi detaşarea la Camera Deputaţilor pe un post de consilier.

În martie 2007, Secţia pentru procurori a CSM a acceptat transferul lui Marcel Sâmpetru de la Parchetul instanţei supreme la Parlament, respectiv la Comisia de apărare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb