Ziua în care trebuia să înceapă campania

După referendumul de revocare a preşedintelui din 29 iulie, ziua de miercuri, 17 octombrie, a fost cea mai agitată din punct de vedere electoral din ultimele luni: ziua în care a început în mod deschis, deşi în afara oricărui cadru legal, campania pentru alegerile legislative din 9 decembrie. În aceeaşi zi, la Bucureşti se încheia întâlnirea ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa), începea congresul PPR (Partidul Popular European) iar USL îşi lansa candidaţii pe Stadionul Naţional, în faţa câtorva zeci de mii de participanţi (organizatorii vorbesc de pes-te 70.000). Şi niciunul din cele trei evenimente nu a fost întâmplător: pentru a contracara politic congresul PPE, liberalii au reuşit să organizeze în acelaşi timp o acţiune ALDE, iar pentru contracararea mediatică a evenimentului ARD-PDL, USL a mizat simbolic pe mobilizarea aderenţilor, a "poporului", în faţa spectacolului de la Palatul Parlamentului. Şi, pentru a contracara, tot simbolic, celebra "foaie de drum" în 11 puncte pe care Jose Barroso i-a înmânat-o lui Victor Ponta imediat după suspendarea lui Traian Băses-cu, primul-ministru român a anunţat că va cere preşedintelui Comisiei Europene, într-o scrisoare în 8 puncte, să sprijine România. Deloc întâmplător, al optulea punct cere membrilor Comisiei să nu se implice în campania electorală din România.

Şi parcă pentru a favoriza mesajul USL, liderul informal al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Laszlo Tokes, a ţinut să facă, în marja congresului PPE, declaraţii privind "o descentralizare" a României, care să ducă în final la "un sistem de federalism", cerând în acelaşi timp ca sumele provenite din atribuirea Premiului Nobel pentru Pace către UE să fie utilizate pentru rezolvarea problemelor minorităţilor.

Ori, în condiţiile în care referendumul pentru revocarea preşedintelui a arătat deja că Transilvania rămâne arbitrul politicii româneşti, astfel de declaraţii, asociate congresului PPE, nu pot decât să provoace decuplarea unei părţi a electoratului ardelenesc, sensibil la discursul naţionalist, dinspre PDL spre USL.

Oricum, vântul nu este, cel puţin electoral, tocmai favorabil conservatorismului pe care îl reprezintă astăzi PPE. Anul acesta, conservatorii nu au câştigat decât cu greu alegerile din Grecia. În Franţa, unde s-au desfăşurat cele mai importante alegeri din Europa acestui an, socialiştii au câştigat şi preşedinţia şi majoritatea parlamentară. Iar în Grecia, Noua Democraţie nu a reuşit să formeze guvernul decât în coaliţie cu socialiştii din Pasok şi un mic partid comunist reformat pro-european. Dar marea surpriză a alegerilor greceşti a fost Siriza. Şi în Slovacia, şi în Olanda, şi mai nou în Lituania, conservatorii au fost înfrânţi în alegeri. Faţă de sfârşitul anului trecut, când popularii aveau prim miniştri în 17 ţări, astăzi doar 14 mai conduc guverne (13 odată cu confirmarea, la al doilea tur de scrutin de pe 28 octombrie, a victoriei opoziţiei de stânga în Lituania). Deja de anul trecut tendinţa anti-conservatoare devenea din ce în ce mai clară, iar victoriile din Danemarca şi Letonia ale stângii (în Letonia un partid de stânga se situa primul în alegeri pentru prima dată după câştigarea independenţei în 1991) anunţau deja succesul curentului anti-austeritate.

După ce din creştin democraţia fondatoare a Uniunii Europene nu a mai rămas mare lucru, acum, în al doisprezecelea ceas, la congresul din Bucureşti, "popularii" par să îşi propună să găsească soluţii pentru relansarea Europei. Manifestarea lor pare însă mai degrabă un sprijin politic şi electoral dat PDL şi lui Traian Băsescu. Dacă acest eveniment va reuşi să imprime tendinţa campaniei electorale, sau va fi doar un start ratat, se va vedea destul de repede.