A fost publicat raportul ANCOM & Anrceti în privinţa romingului între România şi Republica Moldova

D.R.
Miscellanea / 7 iulie 2023

 A fost publicat raportul ANCOM & Anrceti în privinţa romingului între România şi Republica Moldova

ANCOM şi ANRCETI au publicat astăzi Raportul comun după primul an de aplicare a Acordului de roaming între România şi Republica Moldova, informează un comunicat de presă, remis astăzi.

Raportul arată creşterile spectaculoase ale traficului de internet în roaming în 2022, de 20 de ori în cazul utilizatorilor din Republica Moldova găzduiţi în roaming în România, respectiv de aproape 3 ori, în cazul utilizatorilor din România găzduiţi în roaming în Republica Moldova. Primul an al Acordului marchează totodată creşteri importante ale traficului de telefonie în roaming între cele două state.

Creşterea traficului de roaming bilateral a fost consecinţa ieftinirii tarifelor acestor servicii, realizată de operatorii din cele două state în aplicarea Acordului. Astfel, în Republica Moldova, utilizatorii de roaming cu România s-au bucurat de o scădere esenţială şi rapidă a tarifelor prin aplicarea "roamingului ca acasă" cu România. În România, reducerile tarifelor pentru roamingul cu Republica Moldova au fost mari, în special pentru internetul în roaming (-65%).

Conform raportului, costul coşului mediu de consum în roaming în cele 2 state a scăzut cu aproape 70% în cazul utilizatorilor din Republica Moldova şi cu 30% în cazul celor din România.

În ceea ce priveşte apelurile internaţionale bilaterale, reducerile tarifelor au fost, cu unele excepţii, sub aşteptări în ambele state, astfel că evoluţia consumului a fost modestă: creşteri de 25-27% în volum (număr de minute), depăşite însă de creşterile numărului de utilizatori unici care au efectuat astfel de apeluri în 2022 (creşteri de 32-46%). Astfel, consumul mediu de apeluri internaţionale/utilizator a scăzut, în ambele state.

Guvernele României şi al Republicii Moldova au semnat pe 11 februarie 2022 un Acord privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internaţional şi a celor de apeluri internaţionale între cele două state. Acordul a intrat în vigoare pe 25 martie 2022 şi este pus în aplicare cu sprijinul cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) din Republica Moldova, respectiv cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în România.

Acordul urmăreşte să creeze cadrul de colaborare între cele două state în scopul reducerii sustenabile a tarifelor de furnizare, pe piaţa cu amănuntul, a serviciilor de roaming internaţional: voce, SMS şi date, respectiv a celor de apeluri internaţionale între cele două state.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb