Începând din iunie, magazinul online cu mobilier şi decoraţiuni, oferă transportul pentru piesele de mobilier până în locuinţa clientului prin Curier Bonami, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Serviciul premium este disponibil momentan doar în Bucureşti. "Mă bucur ca am reuşit să dezvoltăm acest proiect pentru piaţa românească, este cel mai important pas pe care îl facem în România, venind astfel în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri. Dorim să le oferim ce este mai bun, atât în materie de produse, cât şi în ceea ce priveşte serviciile.", a menţionat Pavel Vopaøil, CEO Bonami.
"Curierul Bonami este un serviciu inovator: nu oferim doar livrarea pieselor de mobilier supradimensionate până în interiorul locuinţei clientului, ci şi montajul, preluarea ambalajelor şi a piesei vechi de mobilier, daca este cazul.", a mai explicat Vopaøil.
În contextul pandemiei, magazinul online şi-a dezvoltat un portofoliu impresionant de produse, ajungând la 50.000 de bucăţi, din care 25.000 disponibile în stoc, deci cu livrare imediată. De asemenea, Bonami a pariat pe dezvoltarea propriei mărci de produse premium pentru grădină, Le Bonom. Aceasta urmează să fie consolidată în perioada următoare, cu o extindere a gamei şi în alte categorii de produse, se mai arată în comunicat.
Trendul din ultimul an şi jumătate, acela de a petrece mai mult timp în propriul cămin, a favorizat magazinul online, piaţa din România înregistrând o creştere de 40% în 2020, faţă de anul anterior şi de 20% în primele 5 luni din 2021.
De asemenea, Bonami şi-a modificat profilul, devenind dintr-un simplu furnizor de piese de mobilier şi accesorii, o sursă de inspiraţie pentru design interior prin colaborările realizate cu celebrităţi locale, arhitecţi şi designeri.