Cele 10 greşeli majore ale francizorului (II)

Corina Driga
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 30 noiembrie 2007

 Cele 10 greşeli majore ale francizorului (II)

Succesul afacerii francizatului depinde în mare măsură şi de modul în care francizorul conduce sistemul de franciză. Deciziile manageriale luate şi aplicate de către francizor au impact asupra tuturor francizaţilor din sistem şi a afacerilor acestora. Pentru ca afacerile lor să aibă succes, francizaţii au nevoie de suport şi asistenţă din partea francizorului, iar diferite acţiuni ale acestuia din urmă, precum modalitatea de vindere a francizelor, deciziile de extindere pe plan internaţional înainte de vreme, precum şi realizarea de achiziţii nepotrivite afectează posibilitatea acestuia de a oferi asistenţă şi suport.În dorinţa de a atrage cât mai mulţi francizaţi sau de a câştiga mai mulţi bani cât mai uşor, francizorii pot întreprinde acţiuni care să conducă la falimentarea reţelei de franciză.

Extinderea prea rapidă

Diferiţi specialişti în franciză atrag atenţia potenţialilor francizaţi să nu investească în sistemele de franciză care se extind prea rapid sau, cel puţin, să cerceteze temeinic şi să se gândească foarte bine înainte să investească într-o astfel de reţea. Multe sisteme de franciză se confruntă cu probleme atunci când cresc prea rapid, deoarece francizorii nu pot susţine francizaţii pe care îi au deja. Noii francizaţi intraţi în sistem necesită mai multă atenţie decât francizaţii mai vechi. Deci, acceptarea de prea mulţi francizaţi, prea repede, va forţa prea mult resursele francizorului, acesta din urmă ajungând să nu mai poată face faţă, să nu mai poată oferi tot ajutorul şi toată asistenţa necesare, la aceeaşi calitate, pentru ca toţi noii francizaţi să îşi poată demara afacerile. Şansele de succes ale francizaţilor depind de trainingul primit şi suportul acordat de către francizor, dar dacă acestea nu sunt realizate aşa cum trebuie, şansele de reuşită ale francizaţilor scad dramatic. Iar dacă francizaţii ajung în situaţia de a lupta pentru ca afacerea lor să supravieţuiască şi francizorul va ajunge în aceeaşi situaţie.

Taxă de franciză prea mică

Din dorinţa de a atrage cât mai mulţi francizaţi, unii francizori stabilesc o taxă mică de intrare în sistem. Francizorul însă, acumulează capitalul necesar derulării în continuare a afacerii tocmai din aceste taxe pe care i le plătesc francizaţii. Cei care cumpără o franciză se aşteaptă să primească suport şi asistenţă de la francizor. Dacă francizorul nu dispune de capital suficient pentru a acorda ajutorul necesar francizaţilor pentru ca aceştia să poată demara afacerea şi opera unităţile francizate, francizaţii vor fi nemulţumiţi şi pot ajunge în situaţia ca afacerile lor să fie în pragul falimentului. Conform lui Stephen Giles, avocat specializat în franciză, "francizaţii vor mai mult suport, nu mai puţin." Francizorii trebuie să aibă o sursă de finanţare pentru a acorda suportul necesar. De aceea, spune Giles, "a cere taxe mici este o strategie pe termen scurt."

Master francizarea

Master francizarea este utilă pentru acele francize care doresc să se extindă pe plan internaţional. Însă, dacă nu este realizată inteligent, poate fi o greşeală, atât pe plan local, cât şi internaţional. Master francizarea este o strategie atractivă pentru că permite creşterea rapidă a afacerii. Master francizorul preia marca şi sistemul de afacere şi îl dezvoltă în cadrul unui teritoriu desemnat. Dar dacă nu este realizată inteligent, master francizarea nu va fi decât adaugarea unui nou nivel ăn ierarhia managementului afaceri, şi mărirea numărului celor între care se împart profiturile, fără ca aceşti nou veniţi să aibă vreun aport semnificativ care să justifice părţile din profit primite. Master francizarea nu este, de multe ori, o strategie pe termen lung, deoarece pentru susţinerea ei este nevoie de fonduri substanţiale. Profiturile obţinute în urma atragerii de noi francizaţi sunt împărţite cu master francizorii, în schimb, francizorul trebuie să şi poată oferi suport noilor francizaţi intraţi în sistem.

Relaţii defectuoase cu francizaţii

Un exemplu este cel dat de Greg Nathan, manager al companiei Francise Relationships, care are ca obiect de activitate chiar ajutarea francizorilor să dezvolte relaţii armonioase cu francizaţii lor. O greşeală gravă şi frecventă comisă de francizori este umilirea francizaţilor, mai ales în faţa celorlalţi francizaţi din sistem. Aşa ceva poate să îl întoarcă pe francizat împotriva francizorului, îl transformă în "duşmanul dinăuntru". Greg Nathan spune că a văzut adesea astfel de situaţii. La o conferinţă sau o întâlnire francizor - francizaţi, unul dintre francizaţi adresează o întrebare reprezentantului companiei francizoare. Acesta din urmă se simte provocat şi va răspunde sarcastic sau se va răsti la francizat. Pornind de la nişte sentimente personale jignite se poate ajunge la o dispută majoră în care să fie atraşi şi alţi francizaţi. Mai ales că repararea unor relaţii defectuoase necesită multă muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb