Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice în România, Electrica SA, a înregistrat în primul semestrul din 2016, un profit net consolidat de 336 milioane lei, în creştere cu 59 milioane lei, sau 21%, faţă de primul semestru al anului trecut, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Profitul net atribuibil acţionarilor Electrica a fost de 269 milioane lei, cu 28% mai mare decât în perioada similară din 2015.
Profitul operaţional (EBIT) pentru această perioadă a fost de 400 milioane lei, cu 26% mai mare decât în aceeaşi perioadă din anul 2015.
În primele şase luni din 2016, Grupul Electrica a înregistrat o creştere de 17% a EBITDA, până la nivelul de 577 milioane lei.
Conform raportului, veniturile operaţionale au totalizat, în primul semestru din acest an, 2.844 milioane lei, în creştere cu 119 milioane lei, respectiv 4,4%, faţă de perioada similară din anul 2015.
Pe segmentul de furnizare s-a înregistrat o creştere cu 2% a veniturilor, susţinută de o creştere cu 9% a cantităţii furnizate comparativ cu primul semestru din anul 2015.
În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, desi tarifele medii pentru cei trei operatori au fost scăzute semnificativ de ANRE (între 7% şi 14%, în funcţie de operator), veniturile segmentului au scăzut doar cu 5%, în special pe fondul creşterii cu 2% a cantităţii distribuite.
În intervalul menţionat, cheltuielile operaţionale au crescut cu 1%, în principal prin achiziţionarea unei cantităţi mai mari de energie, corelată cu creşterea cantităţilor distribuite şi furnizate, raportat la semestrul I al anului trecut.
În primul semestrul al acestui an, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 8,7 TWh (în creştere cu 2% faţă de primul semestru din 2015) către un număr de aproximativ 3,66 milioane de utilizatori şi a furnizat 5,5 TWh (în creştere cu 9% comparativ cu primele 6 luni din anul 2015), către 3,6 milioane de consumatori finali.
"Continuând procesul evolutiv din ultimul an, rezultatele Grupului Electrica din primul semestru al anului 2016 sunt bune, ceea ce dovedeşte că planul de reformă al Electrica este corect, iar măsurile implementate de managementul companiei sunt cele optime. Este de remarcat faptul că partea profitului net cu cea mai semnificativă creştere, respectiv 28%, este cea care revine acţionarilor Electrica SA. Această creştere a fost generată, în principal, de câştigul din deconsolidarea Societăţii de Servicii Energetice Moldova, ca urmare a măsurilor de eficientizare a structurii Grupului", a declarat Iuliana Andronache, Director General Electrica SA, conform sursei citate.
1. Furnizare vs distributie
(mesaj trimis de Liolikk în data de 16.08.2016, 11:06)
Scuzati-mi incompetenta: care e diferenta dintre "furnizare" si "distributie" ?
2. dar cash-ul din conturi ce se mai aude!
(mesaj trimis de wlad în data de 16.08.2016, 16:28)
mai stie cineva ce lichiditati are acum electrica in conturi ?!
2.1. Here we go (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Liolikk în data de 16.08.2016, 18:41)
Pagina 49 din raport: In ansamblu, pozitia de cash a companiei, cuprinzand toate categoriile mentionate anterior, a crescut cu 106 milioane RON, sau 4%, de la 2.881 milioane RON la 31 decembrie 2015 la 2.987 milioane RON la 30 iunie 2016.