Portugalia reduce perioada de izolare pentru cazurile pozitive de la 10 la 7 zile

G.U.
Internaţional / 30 decembrie 2021

 Portugalia reduce perioada de izolare pentru cazurile pozitive de la 10 la 7 zile

Portugalia a decis astăzi să reducă perioada obligatorie de izolare pentru persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus care sunt asimptomatice de la 10 la 7 zile, chiar dacă numărul noilor infecţii detectate este la un nivel record, transmite Reuters, conform Agerpres.

Această decizie, care se aplică şi contacţilor cu nivel de risc ridicat, a fost luată după ce experţi din domeniul sănătăţii au lansat apeluri la adresa guvernului în care solicitau modificarea acestei măsuri din cauza îngrijorării că răspândirea variantei Omicron, foarte contagioasă, şi perioadele lungi de carantină ar putea paraliza ţara.

"Această decizie este aliniată instrucţiunilor aplicate de alte ţări şi este rezultatul unor consideraţii tehnice atent cântărite, care ţin cont de perioada de incubare a variantei Omicron, care în prezent este predominantă", conform unui comunicat al autorităţii sanitare portugheze.

Decizia Portugaliei urmează măsuri similare adoptate de alte ţări, printre care Spania şi Marea Britanie, unde mai multe industrii au raportat perturbări ale activităţii după ce angajaţii au fost nevoiţi să se izoleze chiar dacă nu prezentau simptome de boală.

Insula portugheză Madeira a decis miercuri să reducă perioada obligatorie de izolare în cazul unui test pozitiv la 5 zile, măsură care li se aplică şi persoanelor care au fost în contact apropiat cu cazuri confirmate.

Numărul cazurilor depistate zilnic a crescut foarte mult în Portugalia în această săptămână, ajungând joi la numărul record de 28.659 de cazuri, în condiţiile răspândirii rapide a variantei Omicron şi a creşterii numărului de teste.

Deşi numărul de infecţii a crescut foarte mult, numărul deceselor şi cel al pacienţilor internaţi la terapie intensivă nu au crescut exponenţial. Portugalia este una dintre ţările cu cele mai ridicate rate de vaccinare din lume - aproximativ 87% din populaţia sa de 10 milioane de locuitori este vaccinată cu schema completă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb