11 ani de "administrare" suplimentară SAFI

Mihai Nicolaevici, Preşedinte ANPI,
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 mai 2007

Mihai Nicolaevici

Mihai Nicolaevici

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor (ANPI) informează autorităţile şi publicul că pe 26 aprilie 2007 s-au împlinit 11 de ani de când CNVM a încredinţat în mod fraudulos adminis­trarea Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA) constituit din 220.000 investitori, fără acordul acestora, grupului Elvila, după ce devenise clar că grupul respectiv devalizeze fondul.

Motivările folosite de grupul Elvila pentru a obţine de la autorităţile publice acte normative şi individuale prin care inves­titorilor FMOA li s-a limitat ori suspendat dreptul de a-şi răscumpăra titlurile de participare la fond s-au dovedit a fi false. Majoritatea "plasamentelor pe termen lung" efectuate în active necotate, în bilete la ordin şi în împrumuturi acordate diverselor persoane n-au fost recuperate, dovedindu-se că problema investiţiilor respective nu era "timpul de maturare al investiţiilor" cum s-a invocat, ci încălcarea grosolană a regulilor prudenţiale, a cotelor investiţionale şi a evaluării plasamentelor efectuate.

Dacă administrarea ar fi decurs în interesul investitorilor cum prevede Legea, s-ar fi conservat măcar investiţia iniţială faţă de efectul de erodare al inflaţiei, adică, valoarea unui titlu de participare FOA (fondul închis în care s-a transformat FMOA), declarată ar fi fost de 27.141 ROL la data de 31.03.1999 ar fi trebuit să valoreze 10,46 RON la 31.12.2006 în condiţiile în care s-ar fi plătit toa­te veniturile distribuite investitorilor în perioada 1999-2005. În prezent însă, valoarea titlului de participare la FOA este mult mai mică, de numai 8,52 RON şi este umflată artificial de veniturile distribuite neridicate de investitori.

Lipsa de performanţă în administrarea FOA în perioada 1999-2005 a fost însoţită de o serie de abuzuri cunoscute de autoritatea de supraveghere - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

1. Deţinerile fondului la SC Marmura SA Bucureşti au fost vândute în 2006 cu o pierdere de cel puţin 3,3 milioane euro.

2. Prin sentinţa Tribunalului Bucureşti 5389 s-au transferat în anul 2000 de la FOA la Elvila echivalentul de astăzi a 3,7 milioane RON primindu-se la schimb 147.202 acţiuni la SC PAMEX SA. "Apărarea" FOA în procesul cu ELVILA a fost asigurată "conform legii" de SAFI, divizie specializată a grupului ELVILA, fără să se ţină seama de incompatibilitate, iar existenţa litigiului a fost ascunsă investitorilor. Până la sfârşitul anului 2000, acţiunile SC PAMEX SA deţinute de FOA s-au evaporat.

3. Tot în anul 2000 au dispărut de la FOA şi acţiunile societăţii fantomă Tofan Recap pentru care s-a încheiat un contract de cesiune în anul 2001.

4. În anul 2001 dispar din FOA şi participaţiile la SC ELVILA Internaţional SA.

5. Acţiunile ARDAF au fost vândute în anul 2002 cu o pierdere de 2,3 milioane RON faţă de preţul evaluat de experţi în momentul achiziţiei.

6. Timp de nouă ani consecutivi, SAFI a expus FOA la riscuri nelegale depunând până la 40% din activul fondului în conturile unei singure bănci, Libra Bank, cu o dobândă modestă.

7. Acţiunile ROMPETROL, suspectate că s-au folosit la manipularea pieţii de capital, au fost achiziţionate de FOA într-un moment în care atinseseră un preţ maxim.

8. Plasamentele dubioase ale FOA mai conţin acţiuni ale Bursei maritime şi de mărfuri Constanţa, "evaluată" în activul net chiar dacă de şase ani nu i se mai găsesc societăţii evidenţele contabile.

9. Împrumuturile nerecuperate, acordate sub formă de finanţări şi bilete la ordin înainte de anul 1996, au adus FOA o pierdere de circa 57,5 milioane RON. Cu sprijinul CNVM ele au fost şterse definitiv din evidenţele FOA, iar investitorii nici n-au fost informaţi cine a beneficiat, din banii lor, de creditele "nerambursabile" acordate de SAFI şi nici ce clienţi se asundeau în spatele persoanelor juridice favorizate. Înregistrarea acelor plasamente în activele FOA s-a efectuat pe baza unor expertize măsluite menite să mascheze faptul că acea formă de investire era neviabilă şi frauduloasă şi să justifice încetarea pe circa 13 ani a răscumpărărilor, adică până atunci când ar fi trebuit încasate toate finanţările.

10. SAFI şi-a folosit "experienţa" acumulată în materie de titluri de credit, pentru a-l procopsi pe partenerul de afaceri Pop Ovidiu Sergiu, Preşedinte al SC INTERVAM, Preşedinte al Depozitarului Central şi Vicepreşedinte al Bursei de Valori, din banii FOA, cu bilete la ordin cu dobânda "promoţională" de 8%/an în sumă totală de 1,76 milioane RON. Dobânda planificată a fi obţinută din acest plasament nu acoperă nici pe departe cheltuielile FOA cu administrarea, cu depozitarea, cu funcţionarea şi cu taxele, şi care cumulate reprezintă circa 15%/an din activul net, iar "foloasele" ce urmează să le aibă investitorii FOA de pe urma acestui plasament sunt un mare secret. La termenele scadente până la ultima raportare FOA, biletele la ordin emise nu au fost încasate, ci au fost prelungite, dobânda a fost redusă de la 11 la 8%/an, iar sumele împrumutate au fost majorate. În plus, garanţiile oferite FOA în schimbul biletelor la ordin emise de domnul Pop nu acoperă nici măcar jumătate din valoarea prevăzută de art 24 alin. 4 al Instrucţiunii CNVM 4/2004.

Precizăm că prejudiciile prezentate au fost actualizate cu Indicele preţurilor de consum începând din momentul în care s-au produs.

Tehnica ascunderii prejudiciilor faţă de investitorii FOA a fost favorizată de precaritatea intenţionată a reglementărilor emise în materie de fonduri cu capital de risc. Parlamentul României n-a avut interes şi timp să dezbată şi să adopte OG20/1998, care, potrivit CNVM, instituţia care o administra, "nu prevedea conţinutul rapoartelor pe care administratorul trebuia să le prezinte investitorilor". În aceste condiţii, SAFI a prezentat investitorilor raportări după bunul plac folosind în loc de cifre, mai ales fraza "Nu este cazul". Infractorul Ştefan Boboc, pe vremuri Preşedinte al CNVM dar şi cei care i-au urmat, manifestau multă admiraţie pentru acest gen de rapoarte şi se prefăceau că, împreună cu ceilalţi angajaţi le şi verifică - până treceau termenele de prescripţie - abia apoi investitorii FOA căpătând dreptul să le citească.

Directorul Direcţiei Juridice din CNVM, autoritatea română competentă de reglementare, autorizare şi supraveghere a pieţei de capital, ne-a comunicat în scris în martie 2007, că o banală scrisoare transmisă de către SAFI la instituţia la care lucrează, o împiedică să ceară lui SAFI bilanţ contabil pentru FOA pe semestrul I 2006, chiar dacă Art. 2 al instrucţiunii CNVM 5/2006 şi Legea 82/1991R prevăd exact contrariul. Facem precizarea că pretenţia SAFI, conform căreia aceasta nu este obligată să întocmească bilanţ contabil pentru FOA nu contravine doar Legii Române ci şi art. 10 al Convenţiei civile asupra corupţiei ratificată prin Legea 147/2002.

Drept recompensă pentru modul în care a administrat fondul, autorităţile i-au acordat lui SAFI în anul 2006, dreptul de a schimba unilateral Contractul de societate al FOA. În noul contract SAFI a prevăzut comisioane şi mai mari pentru administrator şi pentru depozitar şi drepturi mai puţine pentru investitori care nu mai au voie să-şi răscumpere titlurile de participare decât peste 10 ani. Investitorii FOA nu au fost informaţi în niciun fel dacă au măcar dreptul să cunoască noul Contract de societate al fondului.

Vor reuşi vreodată autorităţile române să observe vreo incorectitudine în administrarea FOA?

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Materialul de mai sus ar trebui sa fie supus discutiilor in Parlament. Dar intr-un Parlament care vrea sa fie impartial si care sa rezolve corect situaţia zecilor de mii de investitori, in mare majoritate pensionari fraudaţi.

    De aceea nu mai are nimeni incredere in fondurile de investitii si nici in bursa , pentru ca CNAVM si institutiile abilitate ale statului nusi fac datiria

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb