Inspectorii vamali din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Siret şi Sculeni au reţinut, în vederea confiscării, 1.220 pachete de ţigări de contrabandă şi două autoturisme cu locaşuri special amenajate, folosite la transportul acestora, conform unui comunicat remis redacţiei.
Persoanele implicate au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale în cuantum de 38.000 lei.