2005 - an de doliu pentru exportul românesc

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 1 decembrie 2005

Preşedintele ANEIR crede că integrarea va fi amînată pe motivul creşterii deficitelor externe

Dezechilibrarea semnificativă a balanţei comerciale în acest an, datorată unei valori mai ridicate a importurilor decît cea a exporturilor, l-a determinat pe Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), să declare anul 2005 ca "an de doliu pentru exportul românesc". Domnia sa ne-a precizat că în spatele creşterii valorice a exportului se ascunde, de fapt, o scădere cantitativă a acestuia pentru aproape jumătate din nomenclatorul de mărfuri pentru export.

Creşterea valorică a exporturilor din acest an a fost datorată evoluţiei pe piaţa mondială a preţului petrolului, derivatelor, metalului şi a produselor prelucrate din metal. Acestea au avut o explozie reflectată în creşterea valorică, ce a acoperit deficitul cantitativ, ne-a declarat domnul Ionescu.

Preşedintele ANEIR spune că deficitul comercial din acest an (estimat de domnia sa la 10 miliarde de euro, aproximativ 16% din PIB) este posibil să pună în pericol integrarea ţării noastre în 2007. "Deja la Bruxelles exis-tă presiuni din cauza deficitului ridicat. Chiar dacă vom primi note de trecere la corupţie şi altele, ar putea fi invocată clauza de salvgardare pe probleme de deficit", opinează domnul Iones-cu.

Domnia sa ne-a precizat că deficitul comercial provine din aprecierea puternică a leului (peste 20%), apreciere fără cores-pondent în economia reală, începută la 3 noiembrie 2004. "De la acea dată, Banca Naţională s-a retras din cauza unor jocuri speculative care au îmbogăţit capitalurile străine pe spinarea exportatorilor români", spune preşedintele ANEIR.

Un alt motiv al evoluţiei din acest an a exporturilor este creşterea semnificativă a preţului la utilităţi, fie din cauza alinierii la nivelul celor europene, fie din cauza evoluţiei lor pe pieţele internaţionale.

O lovitură pentru exportatori anul acesta a fost şi retragerea sprijinului pe care statul îl acorda pînă acum. Existau două instrumente pe care exportatorii le solicitau - bonificaţiile pentru dobînzile la creditele de export (50% pentru produsele obişnuite şi 60% pentru cele complexe) şi garanţiile în numele statului la creditele pentru capital de lucru. Acestea din urmă au fost retrase întrucît sînt considerate ajutoare de stat, interzise în contexul aderării la UE.

În aceste condiţii, 2006 se anunţă cel puţin la fel de greu ca şi acest an. Mihai Ionescu ne-a declarat: "Probabil anul 2006 va fi şi mai îndoliat dacă nu vom fi ajutaţi". Domnia sa spune că una dintre măsurile pe care statul le-ar putea lua în sprijinul exportatorilor este suplimentarea sumei pentru capitalizarea "Eximbank" cu încă 80 de milioane de euro (alături de cei 20 de milioane existente deja). De asemenea, exportatorii mai solicită fonduri de circa 150 milioane de euro (500 milioane RON), faţă de 100 milioane RON prevăzute în buget. Domnul Ionescu ne-a precizat că este prima dată cînd aceste sume sînt mai mici decît în anul precedent (în 2006 cu 10% mai mici decît în 2005). Astfel, preşedintele ANEIR a semnalat personal situaţia primului ministru, preşedinţilor celor două camere, şefilor comisiilor parlamentare si şefilor de partid cu reprezentare în Parlament. Mihai Ionescu a obţinut promisiunea că la prima rectificare din 2006 situaţia va fi remediată - doar promisiune, la fel ca şi în cazul capitalizării "Eximbank".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb