4,62 miliarde euro pentru Dezvoltare Durabilă

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2020

4,62 miliarde euro pentru Dezvoltare Durabilă

România va avea pentru prima dată un program operaţional dedicat dezvoltării durabile, în cadrul exerciţiul financiar multianual 2021-2027 al Uniunii Europene. Reprezentanţii Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă şi oficialii Ministerului Fondurilor Europene au participat ieri la consultarea publică destinată stabilirii direcţiilor în care vor fi finanţate proiectele depuse de beneficiari. Anterior consultării publice, reprezentanţii celor două instituţii au corelat programarea utilizării fondurilor politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027 cu Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, document care oferă principalele direcţii de acţiune pentru implementarea Agendei 2030.

Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă va beneficia de o alocare de 4,62 miliarde euro, iar domeniile finanţate sunt: eficienţă energetică, reţele transport energie şi stocare, apă/apă uzată, managementul deşeurilor, biodiversitate, calitatea aerului, situri contaminate şi managementul riscurilor.

"Banii europeni sunt o oportunitate pentru dezvoltarea durabilă a României. Suntem determinaţi să stimulăm accesarea fondurilor şi folosirea acestora astfel încât să ne îndeplinim ţintele naţionale asumate pentru anul 2030", arată reprezentanţii Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook.

Autoritatea de management va fi Ministerul Fondurilor Europene, iar obiectivele programului sunt îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu, precum şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din directivele europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb