CONCERTARE ÎN JURUL WBS ROMÂNIA, Două grupuri de acţionari Sibex, obligate să-şi reducă deţinerile la 5%

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 septembrie 2012

Două grupuri de acţionari Sibex, obligate să-şi reducă deţinerile la 5%

Două grupuri de acţionari Sibex, dintre care unul concertat în jurul WBS România, au obligaţia să-şi reducă deţinerile la bursa sibiană la 5%, limita impusă de lege pentru drepturile de vot, în termen de trei luni de zile, potrivit unor ordonanţe CNVM, emise luni.

Primul grup este format din SSIF WBS România, Mirela Narcisa Grigoroiu, Ioan Alexandru Botezan, Anca Elena Bunea, "Kristin" SRL şi F.LLI Codognotto di Codognotto Gianfranco&C.-S.N.C. Aceşti acţionari deţin, în prezent, 16% din capitalul social al Sibex.

Totodată, Comisia îi obligă şi pe Andrei Mihai Bejenaru şi pe Radu Dimofte, care deţin în prezent 8,25% din Sibex, să-şi reducă participaţia.

Ordonanţele CNVM pot fi contestate în 30 de zile.

Având în vedere că Adunarea generală a Sibex este convocată pentru sâmbătă, Comisia trebuie să notifice conducerea bursei concertările constatate, iar aceasta ar trebui să dispună limitarea drepturilor de vot la 5% pentru cele două grupuri.

Concertarea din jurul WBS

Potrivit CNVM, Mirela Narcisa Grigoroiu, Anca Elena Bunea, Ioan Alexandru Botezan, Lionello Codog-notto şi Alexandru Vladimir Găitan (membru al CA al SIBEX) acţionează în mod concertat, deoarece sunt acţionari ai SSIF WBS România SA şi deţin cumulat o pondere de 51,31% din capitalul social al intermediarului.

Aceşti acţionari acţionează concertat cu WBS România, afirmă CNVM.

Potrivit autorităţii, Lionello Codognotto deţine calitatea de administrator şi asociat cu o deţinere de 16,66% din capitalul social al F.LLI Codognotto Di Codognotto Gianfranco&C.-S.N.C.

Ioan Alexandru Botezan este administrator şi asociat cu o deţinere de 82% din capitalul social al "Kristin" SRL.

Concertarea Dimofte -Bejenaru

Andrei Mihai Bejenaru şi Radu Dimofte sunt consideraţi concertaţi de către CNVM, întrucât primul este administrator, iar al doilea asociat cu o deţinere de 50% din capitalul social al "Aviatorilor Development" SRL.

Radu Dimofte face parte din renumita grupare "Monaco" şi este asociat cu omul de afaceri Gabriel Popoviciu în mai multe afaceri, potrivit informaţiilor din presă.

AGA pentru schimbarea conducerii

Deciziile CNVM vin cu mai puţin de o săptămână înainte de Adunarea Generală care va decide asupra revocării actualei conduceri şi alegerii uneia noi.

Acţionarii au fost convocaţi, pe 22-23 septembrie, la solicitarea "Delta Valori Mobiliare", "Super Gold Invest" şi "Interfinbrok", care deţin, împreună, 5,6375% din acţiunile bursei de la Sibiu.

Ulterior, ordinea de zi a fost completată de două grupuri separate de acţionari, care au solicitat tragerea la răspundere a doi administratori. Astfel, "Delta Solar Investments", fosta "Delta Valori Mobiliare", şi Mirela Narcisa Grigoroiu, calculată de CNVM în grupul WBS, care deţin cumulat aproximativ 9% din acţiunile Sibex, au cerut declanşarea acţiunii în răspundere împotriva lui Cristian Sima, în timp ce "WBS România", "E.D. Engineering Impex", Vlad Cavarnali şi Marian Renato Neagoe, care deţin împreună 5,11% din titluri, doresc o acţiune similară împotriva lui Dan Simionescu.

Înainte să devină preşedintele Sibex, Cristian Sima a fost preşedintele WBS România şi acţionar al aces-teia.

Pe lista candidaţilor pentru noul CA s-au înscris patru dintre cei cinci administratori actuali, respectiv, preşedintele Cristian Sima, vicepreşedintele Paul Miclăuş, Alexandru Găitan şi Dan Simionescu, director SIF3 Transilvania. În concurs, au mai intrat şi Valentin Ionescu, administrator SIF Moldova şi fost director general al BVB, Iancu Stavrositu, preşedintele SSIF Interfinbrok şi vicepreşedinte al Asociaţiei Brokerilor, şi Ciprian Costea, director "Nova Invest" din Satu Mare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Doamna Adina, imi amintesc de un intervu cu dl Sima in care vorbeati de niste offfshore ale lui Popoviciu cu tranzactii pe Sibex. Andrei Bejenaru este administrator direct al firmelor lui Popoviciu, iar Radu Dimofte este partener cu gruparea Popoviciu, Badea Tiriac...

    Ciprian Costea pe lista candidatilor pentru noul CA :))) Ar trebui sa nu ne mai mire nimic din ce se intampla in Romania... Nova Invest s-a retras din activitatea de brokeraj in 2010 iar dansul a devenit ulterior director, din cate stiu eu... si oare care este legatura dansului cu piata de capital?

    1. Nu prea reiese asta. ....

      Nu prea reiese asta. ....

      costea asta ne-a prostit de cand era la volksbank, acuma platim slujbe pe el la popa...si e si derector la invest inde are inca 1 angajat pe langa el...vai de actionarii,intermediarii si clientii de lai sibex

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb