Actualizare 22:10 Protestul din faţa sediului Guvernului s-a încheiat
-----------
Actualizare 21:30
O parte din manifestanţi au părăsit Piaţa Victoriei, după momentul intonării imnului naţional.
În acest moment, în Piaţă mai sunt aproximativ 500-600 de persoane, potrivit Hotnews.ro. La o boxă este pusă piesa "The day we die" a trupei Goodbye to Gravity.
-----------
Actualizare 21:09
Aproximativ 1.000 de protestatari s-au adunat în Piaţa Victoriei, potrivit Hotnews.ro.
Lumea a aprins lanternele telefoanelor şi a cântat imnul naţional.
-----------
Actualizare 21:03
Circa 700 de manifestanţi se află, la această oră, în Piaţa Victoriei, potrivit estimărilor Hotnews.ro.
Manifestanţii au improvizat un concert de tobe. Ei scandează "Demisia" pe ritmul tobelor.
-----------
Actualizare 20:17
Aproape 500 de manifestanţi s-au adunat, la această oră, în Piaţa Victoriei din Capitală.
Lumea strigă "Noaptea ca hoţii", "DNA să vină să vă ia", "Noaptea hoţi, ziua mafioţi", "Jos Guvernul", "Rezistăm, nu plecăm" şi "Zi de zi aici vom fi", relatează Hotnews.ro.
În Bucureşti sunt aproximativ -5 grade Celsius.
-----------
În Piaţa Victoriei s-au strâns, până acum, peste 300 de persoane, în cea de a paisprezecea zi de proteste antiguvernamentale declanşate după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea legislaţiei penale.
Manifestanţii strigă: "DNA să vină să vă ia", "Jos Guvernul", "Noaptea ca hoţii", "Zi de zi aici vom fi", relatează News.ro.
Aseară, Piaţa Victoriei a fost plină, în pofida frigului (minus 6 grade). În mulţime au fost împărţite coli A4 în culorile roşu, galben şi albastru, iar la ora 21.00 oamenii au format un tricolor uman, luminând cu lanternele telefoanelor colile de hârtie în cele trei culori.
În cele 14 zile de proteste din Piaţa Victoriei, numărul record de manifestanţi a fost atins în urmă cu o săptămână, când peste 280.000 de oameni au protestat chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanţa de Urgenţă 13.
Oamenii au spus că nu vor renunţa la proteste, motivând că Executivul a minţit, că a comis un abuz atunci când a adoptat o ordonanţă de urgenţă în beneficiul unor politicieni şi că acum trebuie să demisioneze.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Proctologu' de serviciu în data de 13.02.2017, 22:24)
Trebuie un update de soft la robotei ? doar 1000? daca nu prestati bine se care angajatorii vostrii de pe aici ..