A doua mare companie aeriană din America Latină a solicitat intrarea în faliment din cauza coronavirusului

M.A.
Companii / 11 mai 2020

A doua mare companie aeriană din America Latină a solicitat intrarea în faliment din cauza coronavirusului

Avianca Holdings, a doua mare companie aeriană din America Latină, a solicitat duminică intrarea în faliment, din cauza apropierii termenului de scadenţă a unor obligaţiuni, în timp ce solicitările de sprijin adresate guvernului din Columbia pentru a face faţă crizei coronavirusului nu au avut succes, transmite Reuters.

Dacă nu va reuşi să iasă din faliment, Avianca va fi una dintre primele companii aeriene mari din lume care se vor prăbuşi din cauza pandemiei de coronavirus, care a dus la scăderea cu 90% a traficului aerian la nivel mondial.

Avianca nu a mai efectuat curse de pasageri regulate de la sfârşitul lunii martie, iar majoritatea celor 20.000 de angajaţi au rămas fără salarii în această criză.

"Avianca traversează cea mai dificilă criză din istoria sa de 100 de ani", a declarat directorul general al companiei, Anko van der Werff, într-un comunicat.

Chiar dacă Avianca avea deja probleme înainte de epidemie, solicitarea de a intra în faliment scoate în evidenţă dificultăţile suportate de companiile aeriene care nu pot miza pe sprijinul guvernelor pentru a evita restructurarea prin faliment. Un reprezentant al Avianca a declarat că operatorul aerian încă încearcă să obţină împrumuturi guvernamentale.

"Nu este deloc o surpriză. Compania era deja puternic îndatorată, în pofida faptului că anul trecut a încercat să îşi restructureze datoriile", a spus Juan David Ballen, economist şef la firma de brokeraj Casa de Bolsa din Bogota.

Avianca, una dintre cele mai vechi companii aeriene din lume, avea datorii pe termen scurt şi lung de 4,9 miliarde de euro la sfârşitul anului 2019, cu 20% mai mari faţă de 2018. Compania a solicitat intrare în faliment la New York şi a anunţat că îşi va continua activitatea pe parcursul procedurii, în speranţa restructurării datoriilor.

Compania a mai fost în faliment la începutul anilor 2000, fiind salvată de un antreprenor din industria petrolului originar din Bolivia, German Efromovich, transmite News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Le va prelua statul pe toate, e doar o problema de timp.. Nicio companie aviatica nu va mai putea supravietui din veniturile incasate de la o mana de pasageri plasati la o distanta de 1.5m intre ei in aeronava.

    Statul va fi tatucul acestor industrii in viitorii 50 de ani.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb