A fost deschisă cea de-a treia platformă industrială a AdePlast

F. A.
Companii / 29 aprilie 2013

Fabrica de mortare uscate de pe platforma industrială Adeplast de la Roman va deveni operaţională la începutul lunii mai şi urmează să intre în producţie, după ce a trecut deja probele tehnologice, informează un comunicat de presă.

"Toate cele trei divizii ale Adeplast, care au susţinut şi creşterea de anul trecut, au avut o evoluţie îmbucurătoare în condiţiile economice româneşti destul de nefavorabie din acest început de an. Astfel, la 20 aprilie, când a început să livreze constant şi fabrica din Roman, am înregistrat o creştere de 49,44% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.

În acest an, AdePlast îşi propune creşteri importante pe toate cele trei divizii: Termosistem , Vopsele şi Tencuieli Decorative, Mortare şi Adezivi. "Proiectul pe care l-am demarat în urmă cu un an, dar gândit de ceva vreme, prevedea ca afacerea AdePlast să îşi crească potenţialul şi eficienţa la nivel naţional. Acest lucru era imposibil fără o nouă fabrică în Estul României şi împarţirea operaţională în trei divizii. Acum, odată cu deschiderea fabricii de mortare de la Roman avem trei platforme de producţie funcţionale. La Oradea producem în trei fabrici separate mortare, vopsea şi polistiren (EPS), la Ploieşti avem mortare, polistiren şi de la mijlocul anului vopsea, cu o linie de lacuri şi emailuri pe bază de apă, iar la Roman avem mortare şi în scurt timp o fabrică de polistiren", a mai precizat Marcel Bărbuţ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb