A fost semnat contractul pentru realizarea Podului suspendat de la Brăila

Vlad Dobrea
Miscellanea / 15 ianuarie 2018

A fost semnat contractul pentru realizarea Podului suspendat de la Brăila

Astăzi, la sediul Ministerului Transporturilor, a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila, în prezenţa premierului Mihai Tudose, a Ministrului Transporturilor, Felix Stroe, a ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, şi a Directorului General al CNAIR, Ştefan Ioniţă, anunţă un comunicat de presă al Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) remis redacţiei noastre.

Durata contractului cu o valoare de 1.9 milioane lei, fără TVA este de 48 de luni, din care 12 luni proiectare şi 36 luni executie, iar perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 120 luni.

"Este un obiectiv major şi din punct de vedere al infrastructurii rutiere de legătură între provinciile istorice, începând cu nordul Moldovei şi terminând cu Dobrogea. Este şi un element de siguranţă naţională, dar este şi un element de normalitate. Putem fi o ţară normală, unde un fluviu nu se mai traversează cu bacul. Felicitări tuturor celor care au muncit", a declarat premierul Mihai Tudose.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a subliniat la rândul său importanţa proiectului: Este un proiect de aproximativ 500 de milioane de euro, care va fi construit de o asociere de firme din Europa şi din Asia, ceea ce oferă un surplus de simbolistică importanţei acestui proiect. După ce va fi realizat, podul de la Brăila va fi al 3-lea proiect de acest gen din Europa".

Podul suspendat va avea o lungime totală de de 1.974,30 m, o deschidere centrală de 1.120 metri şi două deschideri laterale de 489,65 si 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 m de la nivelul de inundaţii maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigaţie pe Dunăre.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb