A murit încă un pacient care fusese internat la "Matei Balş" în pavilionul afectat de incendiu

S.B.
Miscellanea / 9 februarie 2021

A murit încă un pacient care fusese internat la "Matei Balş" în pavilionul afectat de incendiu

Încă un pacient care s-a aflat în Pavilionul V al Institutului "Matei Balş" în timpul incendiului din 29 ianuarie a murit, numărul total al celor decedaţi ajungând la 16, informează Agerpres.

"Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021", precizează marţi MS.

Conform sursei citate, este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 de ani, transferat după incendiu în Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş".

Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă de SARS-CoV-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate.

În acest caz, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. DIN PĂCATE ÎN FIECARE ZI CARE TRECE MAI MOARE 1,2,PACIENTII DE LA MATEI BALȘ ȘI ACEST CRIMINAL DE LA COTROCENI, TRĂDĂTOR DE TARA, BAUTORUL DE SINGE, CARE A COMANDAT MASACRUL DE LA COLECTIV CA SA SE SIMTĂ CONFORTABIL A PLECAT LA SCHI ÎN LOC SA DECLARE MINIA DOUA ZILE DE DOLIU NAȚIONAL. CU CE INIMA CU CE SENTIMENTE TEAI PUTUT SA TA DUCI LA SCHII ȘI AI BLOCAT PERSIA DE SCHII. AI PUS GORILELE TALE PLĂTIȚI DIN BANII NOȘTRI SA BLOCHEZE PIIRTIILE.CRUDULE TIRAN, ODIOS DICTATOR, ODIOS CRIMINAL CU MIINILE PLINE DE SINGE DE LA MASACRUL COMANDAT DE TINE DE LA COLECTIV CUM AI PUTUT SA TE DAI CU SCHIURILOR. AI TRECUT FĂRĂ MILA PESTE ACESTI PACIENȚI MORȚII DE LA MATEI CU SCHIURILOR CUM AI FĂCUT ȘI CU MUCENICI DE LA COLECTIV. POATE POȚI DORMI BINE ACUM TU CU GUVERNUL TĂU SATANIST, HITLERIST, FASCIST, NAZIST, PROGRESIST, ANTIROMANESC. SA VA JUDECE SFÂNTUL ȘI BUNUL DUMNEZEU CA ÎNCĂ VA MAI RĂBDA CRIMINALILOR.

    1. Cristiane, tu esti?!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb