Abia după ce fuge calul, Banca Naţională recomandă închiderea porţii

Între cele două rapoarte asupra stabilităţii financiare din 2017, economia noastră a trecut de la cea mai bună performanţă din ultimii 27 de ani la stadiul în care riscurile au devenit aşa de evidente, încât până şi Banca Naţională nu-şi mai poate reţine avertismentele.

Bineînţeles că sunt promise şi măsuri, cele mai multe de natură macroprudenţială, însă deocamdată nu a venit vremea lor deoarece ar accelera destrămarea iluziei.

Aşa că Băncii Naţionale a României nu-i mai rămâne decât să constate că trebuie închisă poarta, deşi calul a scăpat de mult şi nimeni nu ştie pe unde a ajuns.

În raport se arată că "nu s-a identificat nici un risc sistemic sever, dar o combinaţie între riscurile identificate poate induce un risc sever, în condiţii de piaţă nefavorabile".

BNR a identificat cinci riscuri la adresa stabilităţii financiare, dintre care trei înregistrează o tendinţă de creştere şi sunt considerate riscuri sistemice moderate: tensionarea echilibrelor macroeconomice, creşterea îndatorării populaţiei şi disciplina scăzută de plată în economie.

Nu este curios faptul că tensionarea echilibrelor macroeconomice a fost inclusă în categoria riscurilor sistemice, în condiţiile în care se arată, tot în raport, că economia creşte peste potenţial?

O astfel de dinamică este descrisă, de obicei, prin termenul supraîncălzire şi, după cum îi spune numele, nu indică nimic apropiat de echilibru.

Deci nu există echilibre macroeconomice care să se tensioneze, pentru că toată creşterea din ultimii ani a avut loc pe fondul unui mediu profund distorsionat de politica monetară ultrarelaxată a BNR şi adâncirea dezechilibrelor interne şi externe.

Adevărata natură a creşterii economice din ultimi ani este reflectată şi de disciplina scăzută de plată. Dacă firmele ar fi beneficiat de acest "val" al creşterii, de ce şi-ar plăti tot mai greu furnizorii? Din răutatea sau ticăloşia patronilor? Este greu de crezut că unui astfel de comportament i se poate găsi o explicaţie raţională, în afara dificultăţilor tot mai mari pe care trebuie să le înfrunte firmele, în special cele mici şi mijlocii.

În faţa creşterii semnificative a riscului de dobândă, oficialii BNR recomandă populaţiei să solicite băncilor credite cu dobândă fixă. Având în vedere natura relaţiei dintre bănci şi clienţii persoane fizice se poate spune că afirmaţia şi-ar găsi foarte bine locul într-un spectacol de stand-up comedy. Mai există apoi şi elementul "nesemnificativ" numit stabilitatea condiţiilor economice şi fiscale, care influenţează aşteptările pe termen lung şi are efect direct asupra costurilor de finanţare. De asemenea, cum pot cere clienţii credite cu dobânzi fixe, când aşteptările de pe piaţă sunt aproape generalizate în ceea ce priveşte creşterea lor?

Cu toate acestea, Banca Naţională a identificat şi o serie de indicatori favorabili. Datoria publică scăzută (37,4% din PIB) este considerată principalul atu al României, împreună cu "scăderea riscului de refinan ţare datorită în principal extinderii maturităţii datoriei publice". Alţi indicatori favorabili sunt consideraţi a fi creşterea economică ridicată, nivelul important al rezervelor internaţionale şi continuarea traiectoriei descendente a ratei şomajului.

Din păcate, datele din acelaşi raport arată că, de fapt, riscul de refinanţare se menţine foarte ridicat, în special pentru obligaţiunile guvernamentale emise pe piaţa internă, în condiţiile în care maturitatea medie a crescut în ultimii trei ani cu doar 6 luni, de la 3 ani până la 3,5 ani. Mai mult, în 2017 s-au înregistrat 12 licitaţii eşuate pentru emisiunile de obligaţiuni guvernamentale, un nivel record al perioadei pentru care există date de la BNR, respectiv din 2005. Maturitatea medie de 5,8 ani pentru toată datoria publică este influenţată semnificativ de maturitatea medie a emisiunilor de eurobonduri, care a fost de 8,1 ani la sfârşitul primului semestru din 2017.

Din punct de vedere al costurilor de finanţare, singura necunoscută în perioada următoare o reprezintă viteza de creştere a acestora. Creşterea dobânzii ROBOR de pe piaţa interbancară a fost temperată în ultimele 3 săptămâni prin injectarea lichidităţii pe piaţă în cadrul unor operaţiuni repo la 7 zile, a căror sumă a crescut de la 5,8 miliarde de lei în 20 noiembrie 2017, până la 8,6 miliarde în 4 decembrie 2017.

În ceea ce priveşte sectorul bancar, BNR a subliniat robusteţea acestuia, pe fondul unei rate ridicate de adecvare a capitalului. Şi aici este vorba despre o falsă siguranţă, în condiţiile în care ponderea medie a titlurilor de stat în bilanţ depăşeşte 20%, iar pentru aceste expuneri ponderea de risc este zero.

Un alt factor al "supraevaluării" ratelor de adecvare a capitalului îl reprezintă creditele din programul Prima Casă, care au, de asemenea, ponderi scăzute de risc, pe fondul existenţei garanţiilor guvernamentale.

Rata creditelor neperformante a scăzut, într-adevăr, însă pe fondul vânzării masive a creditelor din portofoliile bancare. Datornicii au rămas cel puţin la fel de împovăraţi, iar creşterea dobânzilor şi a inflaţiei reprezintă o nouă lovitură masivă pentru aceştia.

Deosebit de îngrijorătoare este şi creşterea gradului de îndatorare a sectorului nefinanciar peste nivelul tendinţei pe termen lung, mai ales pentru gospodăriile populaţiei.

Această evoluţie nu l-a împiedicat pe oficialul BNR care a prezentat raportul să susţină că programul Prima Casă, în loc să fie eliminat, trebuie doar modificat, astfel încât să fie accesibil numai persoanelor cu venituri sub medie. Aceasta este o nouă afirmaţie demnă de stand-up comedy. Adică un program care a fost subprime încă de la început trebuie să devină şi "mai subprime"?

Banca Naţională se află acum într-o dilemă din care nu mai poate ieşi, deoarece s-a pus singură la colţ, la fel cum a făcut şi BCE.

Despre situaţia în care se află Banca Centrală Europeană a scris recent Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis. Artus se întreabă care este adevăratul obiectiv al instituţiei monetare a zonei euro şi arată că autorităţile de la Frankfurt par, mai degrabă, să urmărească evitarea unei noi crize a datoriilor, chiar dacă obiectivul declarat este atingerea ţintei de inflaţie.

"Să sperăm că BCE nu va prelungi politica monetară ultrarelaxată pentru a preveni o criză financiară, deoarece efectele negative vor fi mult mai mari când vor creşte dobânzile", scrie economistul francez.

Într-o altă analiză, Patrick Artus scrie că "băncile centrale au ratat ocazia adoptării unor politici monetare mai restrictive în perioada de expansiune, care ar fi redus riscul unei crize financiare la sfârşitul acesteia", iar "menţinerea politicii monetare ultrarelaxate în perioada de expansiune nu mai oferă posibilitatea acţiunii în cazul unei crize".

După cum se observă, Banca Naţională a României se poate "mândri" că nu a ratat niciuna dintre greşelile făcute de marile bănci centrale, cu excepţia relaxării cantitative directe.

În curând va veni şi nota de plată.