Acoperirea "adevărului"

Pentru Socrate, filosofia ( pe care o folosim aici ca simbol al unei întreprinderii intelectuale vizând explicarea raţională a lumii) era descoperirea adevărului (scoaterea acestuia din "starea de ascundere" spre la lumina cunoaşterii). De aceea, pentru marii filosofi ai antichităţii, politica - presupunând cunoaşterea autentică, nicidecum domnia opiniei - era un exerciţiu raţional pentru atingerea scopurilor de interes general. Oricum, nu o intoxicare mediatică a unui public ţinut în stare de imaturitate politică prin deturnarea de la subiectele "adevărate". Căci acum, în plină campanie pentru prezidenţiale, la nici două săptămâni de prima rundă de scrutin, nu aflăm nimic despre Marea Recesiune şi problemele pe care le generează, dar totul despre "ofiţerul acoperit". Aceasta pare să fie singura logică a actualei campanii electorale la care aderă, într-o manieră sau alta, toţi candidaţii.

În 2009, cu ocazia precedentelor alegeri prezidenţiale, campania electorală a ratat o dezbatere serioasă privind criza economică şi consecinţele ei. România se prăbuşea economic, dar candidaţii nu păreau să realizeze dezastrul. Ceea ce a urmat ar fi trebuit să fie învăţătură de minte. Dar, din istorie, şi cu atât mai mult din istoria foarte recentă, nu se învaţă mai nimic. Or, dacă Marea Recesiune (cum a început să fie numită criza economică prin care trecem) şi raportul la experienţa Marii Depresiuni (criza dinaintea celui de-al doilea război mondial) au fost atunci subiecte minore, astăzi lipsesc cu desăvârşire. Oricum, faţă de campania din 2009, cea actuală pare opera unor scriitori de romane poliţiste formaţi în buna tradiţie a absurdului românesc. Nu întâmplător i-am dat pe Urmuz şi Ionesco!

Dar pentru ce acest efort de deturnare a atenţiei de la subiectele care privesc probleme care au impact asupra tuturor la subiecte fabricate? Ce se urmăreşte prin această operaţiune de acoperire a adevărului? Faptul că actuala campania electorală stă sub semnul literaturii poliţiste şi nu al politicii este relevat de promovarea cu obstinaţie a poveştii "ofiţerului acoperit". Intriga tipică romanului poliţist pare menită să anuleze orice dezbatere politică. Între timp, candidaţii îşi desfăşoară campania în afara oricărui dialog privind problemele de fond ale unei Românii care nu se poate extrage din lume şi în absenţa oricărei dezbateri. Cum s-a ajuns la substituirea politicii prin această pseudo-politică de serie neagră? Pe de o parte, datorită lipsei de apetenţă pentru subiectele cu adevărat politice a celor care sunt implicaţi în actuala campanie electorală, de la candidaţii şi politicienii în general, la consultanţii sau comentatorii politici, toţi cei care dau "tonul" în campanie au contribuit la deturnarea dezbaterii de la sensul său politic spre un spectacol care depreciază politica până într-acolo încât o transformă în contrariul său. Povestea "ofiţerului acoperit" face proba modului în care o dezbatere legitimă privind etica jocului politic se transformă într-o pseudo-dezbatere vizând o imposibilă descalificare a candidatului Victor Ponta. Căci la întrebarea care ar avea într-adevăr o dimensiune etică, dacă "În România în general, şi în politica românească în special, succesul depinde de o < relaţie > specială cu serviciile secrete?", nu se răspunde. Şi, dacă întreaga campanie electorală a stat sub semnul pseudo-politicii folosind metode inspirate din propaganda totalitară (atacuri repetate la persoană şi decredibilizarea "adversarului", promovarea cu obstinaţie a celor mai periculoase stereotipuri, absenţa oricărei dezbateri privind programele şi viziunile, etc.), tema deconspirării "ofiţerului acoperit" este de departe forma cea mai vizibilă de ascundere a "adevărului" privind politica românească. Deşi, până la urmă, chiar şi această derivă dă indicii despre ce ne-ar putea aştepta!