Banca Românească va oferi 50 milioane euro pentru întreprinderile mici şi mijocii din domeniul agriculturii, informează un comunicat remis redacţiei.
Astfel, banca a semnat un acord de parteneriat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), prin care beneficiarii de subvenţii pentru bunăstarea animalelor (păsări şi porcine) vor putea primi finanţare din partea acesteia.
"Banca Românească vrea să devină partenerul antreprenorilor din agricultură în desfăşurarea activităţilor curente şi de investiţii. Pe lângă subvenţiile oferite de statul român agricultorilor, pachetele de finanţare ale băncii se adresează şi celor care vor să acceseze fonduri europene", a declarat Cosmin Călin, Director Executiv Unitatea Corporaţii.
În plus, Banca Românească a semnat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) Convenţia de Colaborare aferentă Programului OUG 92/2013, în baza căreia întreprinzătorii pot accesa linii de credit pentru capital de lucru în valoare de maximum 5 milioane de lei, pe o perioadă de maximum 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii pe alte 12 luni. Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice - FNGCIMM, garantează până la 50% din valoarea finanţării, mai puţin dobânzile şi comisioanele.
Rata dobânzii aferentă finanţării este formată din ROBOR la 3 luni plus maximum 3,25% p.a., la care se adaugă un comision anual de maximum 0,25%.