ACORD DE COLABORARE ÎNTRE JUDEŢELE CONSTANŢA ŞI TULCEA Brandul Dobrogea prinde contur

George Marinescu
Politică / 19 octombrie 2018

Brandul Dobrogea prinde contur

La începutul lunii octombrie, în Transilvania, a fost constituit aşa numitul patrulater al vestului. Primarii oraşelor Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi Oradea au lansat un parteneriat regional pentru infrastructură şi interconectare cu bani europeni.

Modelul respectiv va fi urmat la mijlocul săptămânii viitoare şi de judeţele Constanţa şi Tulcea. În 24 octombrie va avea loc o şedinţă solemnă organizată de Consiliul Judeţean Constanţa în comun cu Consiliul Judeţean Tulcea pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri. La eveniment vor participa toţi consilierii judeţeni din Tulcea şi Constanţa, secretarii celor două judeţe, primarii tuturor localităţilor din cele două judeţe şi cei 17 parlamentari din această zonă.

Unul dintre punctele importante va fi semnarea unui protocol de colaborare între judeţul Constanţa şi judeţul Tulcea, pentru acordarea de sprijin reciproc în realizarea unor proiecte comune, în vederea dezvoltării regiunii Dobrogea. Primul proiect este drumul expres DX8 care va lega Constanţa de Tulcea, Tulcea de Brăila, de podul de peste Dunăre şi, mai departe, de viitoarea autostradă Brăila-Galaţi-Buzău. Un alt proiect important pentru Dobrogea la care cele două judeţe doresc să lucreze împreună este construirea Spitalului Regional Constanţa, care va avea capacitatea să ofere servicii medicale de calitate europeană, va deservi cele două judeţe şi va micşora presiunea existentă în acest moment pe cele două spitale judeţene, din Constanţa, respectiv Tulcea.

Al treilea proiect propune crearea brandului Dobrogea, marcă înregistrată, sub cupola căruia se vor realiza produse, servicii, evenimente şi orice alte obiective tipic dobrogene, menite să promoveze specificul ambelor judeţe surori, parte ale aceleiaşi regiuni geografice şi istorice, precum şi a oricăror alte proiecte din toate domeniile de dezvoltare care ar putea aduce un plus comunităţilor locale din întreaga regiune situată în Dunăre şi Marea Neagră.

Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea a declarat pentru ziarul BURSA că evenimentul care va avea loc săptăm,âna viitoare este un prim pas pentru dezvoltarea Dobrogei pe toatepalierele: infrastructură, economie, turism, societate, cultură. Horia Teodorescu ne-a spus: "Este o acţiune pe care am pregătit-o şi am discutat-o la nivel de consilii judeţene. Dorim să promovăm Dobrogea ca regiune şi încercăm să ne coordonăm acţiunile ca să ne susţinem reciproc şi să promovăm investiţiile pentru dezvoltarea acestei zone. De fapt urmărim o apropiere a celor două consilii judeţene şi a decidenţilor pentru a dezvolta spiritul de dobogean, deoarece de-a lungul timpului au fost acţiuni individuale care nu s-au soldat cu rezultatul scontat. Ceea ce se întâmplă bun în Constanţa este benefic şi pentru Tulcea şi ceea ce se realizează cu bine în Tulcea este benefic şi pentru Constanţa".

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea ne-a mai spus că, pe baza colaborării care va fi parafată săptămâna viitoare, vor fi realizate în comun investiţii în infrastructură şi nu numai, pe fonduri naţionale şi pe fonduri europene. El a dat exemplu, ca un prim pas anterior acestei colaborări, instrumentul teritorial de management pe care Consiliul Judeţean Tulcea l-a realizat inclusiv pentru Delta Dunării şi în care a prins şi patru localităţi constănţene situate în zona respectivă.

Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a declarat pentru ziarul BURSA: "Pentru prima dată, judeţele Constanţa şi Tulcea se vor întâlni într-o şedinţă comună, care va rămâne în istorie. Toţi cei prezenţi acolo - şefi ai consiliilor judeţene, consilieri judeţeni, primari, reprezentanţi ai societăţii civile - vom semna un Act de Promisiune Civică menit să constituie un exemplu pentru toate regiunile. Va fi o hotărâre comună a celor două consilii judeţene, pe baza cărora ulterior vor fi făcute demersurile pentru a pune în practică această colaborare în interesul tuturor celor care locuiesc şi trăiesc în Dobrogea, demersuri care vor fi făcute la Ministerul Dezvoltării şi la celelalte ministere. Vrem să dezvoltăm Dobrogea din punct de vedere al infrastructurii, din punct de vedere turistic, economic şi tehnic, pe baza unor proiecte comune".

El a menţionat că prioritare sunt drumul expres DX 8 Constanţa-Tulcea, podul de peste Dunăre şi spitalul regional ce va fi construit la Constanţa. Conform lui Horia Ţuţuianu, spitalul respectiv este necesar, deoarece ar deservi nu doar locuitorii celor două judeţe, ci şi cei peste 1,5 milioane de turişti care vizitează litoralul românesc şi Delta Dunării în fiecare an.

Referitor la acest spital regional, prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, în urma discuţiei cu Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, că obiectivul va fi realizat în parteneriat public-privat, cu investitori din Turcia, şi va avea o capacitate de minimum 1000 de paturi.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Domnilor primari,atat din Tulcea cat si din Constanta,sunt o tulceanca plecata din romania de 14 ani,iar de cate ori vin in romania,din Spania(perioada sarbatorilor de iarna)sunt oblicata sa aterirez cu avionul in bucuresti,deoarece atar tulcea cat si constanta au aeroport,dar nu opereaza zboruri internationale.Asa ca aeroportul cand va fi gata??? Dupa un drum de 4 ore cu avionul,cu 2 copii mici,drumul de la bucuresti-tulcea te lasa fara puteri.

    1. D-na Adela ,noi la Tl avem in februarie licitatie internationala pt. dest. dinEuropa.Spania va avea o cursa catre si inspre RO .

      D-na Adela ,noi la Tl avem in februarie licitatie internationala pt. dest. dinEuropa.Spania va avea o cursa catre si inspre RO .

      D-na Adela ,noi la Tl avem in februarie licitatie internationala pt. dest. dinEuropa.Spania va avea o cursa catre si inspre RO .

      D-na Adela ,noi la Tl avem in februarie licitatie internationala pt. dest. dinEuropa.Spania va avea o cursa catre si inspre RO .

      Cel de la Constanta functioneaza si International, eu il folosesc de 4 ani CT - Londra (Luton) si retur.

      La CT zborurile internationale is:

      Londra (Wizz Air) - Istanbul şi Varna (Turkish Airlines) - Tel Aviv (Blue Air) - Zurich (Edelweiss Air) - Tallinn (Nordica Air / Lot Polish Airlines) - Varşovia (Enter Air) - Bergamo (Blue Air). 

      Cat de TL stiu ca s-a renovat etc .. dar din ce am auzit apoi mai tarziu pista este prea mica (inca) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb