Acţionarii Aviaţia Utilitară, convocaţi să aprobe distribuirea de dividende

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 iunie 2017

Acţionarii Aviaţia Utilitară (AVUT) au fost convocaţi, pe 17 iulie, să aprobe distribuirea de dividende aferente anilor 2015 şi 2016, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Profitul net pentru 2015 a fost de 54,85 milioane de lei, iar administratorul unic propune repartizarea sumei de 594.706,5 lei, respectiv a profitului rămas nerepartizat din 2015.

De asemenea, administratorul a recomandat repartizarea proftului pe 2016 rămas nerepartizat, în valoare de 774.376,67 lei.

Astfel, se propune distribuirea unui dividend brut de 0,4 lei/acţiune, care reprezintă un fond total de dividende de 1,33 milioane de lei.

Recent, Sorin Avramescu şi-a vândut deţinerea de 99,93% din Aviaţia Utilitară (AVUT), pentru 9,3 milioane de lei. Societatea "Practic" şi Daniela Gărdean au cumpărat, fiecare, câte 49,91% din societate.

În 2015, Practic SA a anunţat, într-un comunicat, că a ajuns la un acord pentru cumpărarea a 46,7% din Aviaţia Utilitară Bucureşti, însă tranzacţia s-a realizat abia acum.

La finalul anului trecut, "Practic" era deţinută de Radu Dimofte, cu un pachet de 48,47%, IBTC - 32,15% şi Wellkept Group - 12%.

Conform Rise Project, Sorin Avramescu este cumnatul lui Adrian Gărdean, apropiat al fostului primar din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Adrian Gărdean a fost administrator unic al Aviaţiei Utilitare până în 2011.

În februarie 2015, Adrian Gărdean a fost pus sub acuzare de DNA, pentru cumpărare de influenţă, în dosarul "Gala Bute".

Conform presei, Daniela Gărdean este soţia lui Adrian Gărdean.

În 2015, "Aviaţia Utilitară Bucureşti" a vândut către "Dedeman" un teren cu suprafaţa de 50 mii metri pătraţi. Valoarea terenului este de 15 milioane de euro, potrivit unui comunicat Dedeman.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb