Acţionarii "Petrocart" SA Piatra Neamţ au dat undă verde unui proiect de 5,5 milioane de euro

Doru Mocanu, Iaşi
Piaţa de Capital / 1 decembrie 2010

În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii "Petrocart" SA Piatra Neamţ (simbol PTRC, pe secţiunea Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti), a fost aprobată accesarea de către societatea nemţeană a unor finanţări nerambursabile pentru implementarea unui proiect cu o valoare echivalentă cu 5,5 milioane de euro.

Proiectul "Unitate de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul SC PETROCART SA în vederea creşterii eficienţei energetice" are o valoare totală estimată de 23.483.900 lei, echivalentul a 5,5 milioane euro, la un curs de schimb de 4,2698 lei/euro, din care 8.539.600 lei, echivalentul la maxim 2 milioane euro, reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Conform deciziei acţionarilor, contribuţia proprie a societăţii se va ridica la 50% din valoarea eligibilă a proiectului, la care se adaugă cheltuielile neeligibile şi TVA-ul aferent proiectului. Accesarea fondurilor nerambursabile este posibilă prin intermediul Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 4 - Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice, Domeniul major de intervenţie 1 -  Energie eficientă şi durabilă (îmbunătaţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sistemului energetic din punct de vedere al mediului), Operaţiune A - "Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice".

Ca urmare a deciziei acţionarilor, Consiliul de Administraţie al "Petrocart" SA a fost mandatat cu punerea în aplicare a proiectului menţionat, în ceea ce priveşte: aprobarea tuturor cheltuielilor aferente proiectului, identificarea surselor de finanţare pentru susţinerea contribuţiei proprii, contractarea şi aprobarea proiectelor tehnice, a documentaţiilor, studiilor şi evaluărilor necesare, numirea echipei de proiect, desemnarea reprezentantului legal al societăţii pentru depunerea cererii de finantare şi semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, desemnarea pe baza procedurilor de achiziţie a furnizorilor de instalaţii, echipamente şi de lucrări legate de proiect, precum şi aprobarea oricărei alte operaţiuni ce decurge din implementarea proiectului.

Societatea comercială "Petrocart" SA are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea cartoanelor şi a hârtiilor igienico-sanitare. Unitatea a fost înfiinţată în anul 1908 ca societate anonimă. În anul 1911, a fost distrusă de un incendiu, apoi refăcută şi în anul 1925 a fost înregistrată sub numele de "Fabrica de hârtii şi mucava". După naţionalizare a devenit Întreprinderea de hârtie şi cartoane Comuna din Paris", iar prin preluarea integrală a patrimoniului acesteia prin HG 1200/1990, în baza Legii 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, s-a înfiinţat SC "Petrocart" SA. În prezent, principalul acţionar al societăţii este Asociaţia Petroact Piatra Neamţ, cu o deţinere de 43,46% din capitalul social, SIF Banat-Crişana SA controlează 28,54% din acţiunile "Petrocart", iar diferenţa de 27,99% din titluri se află în posesia altor acţionari.

La finalul anului trecut, societatea a raportat o cifră de afaceri de 32.061.535 lei şi un profit brut de 2.396.642 lei. O cotă de 35% din cifra de afaceri a fost realizată în urma relaţiilor comerciale cu partenerii externi. Pentru anul în curs, societatea nemţeană estimează o diminuare cu 1,5% a valorii cifrei de afaceri, comparativ cu anul 2009.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb