Acţionarii Romgaz, convocaţi pentru selecţia administratorilor provizorii

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2017

Acţionarii Romgaz, convocaţi pentru selecţia administratorilor provizorii

Acţionarii Romgaz vor discuta, la Adunarea Generală, din 20 decembrie, şi selecţia administratorilor provizorii pentru un mandat de patru luni, după completarea convocatorului, la solicitarea Ministerului Energiei.

Totodată, pe ordinea de zi a fost inclusă aprobarea declanşării procedurii de selecţie a administratorilor societăţii conform prevederilor OUG 109/2011, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţionarii vor stabili durata mandatului membrilor provizorii de 4 luni, începând cu data de 8 ianuarie 2018, sau până la finalizarea procedurii de selecţie a administratorilor pe OUG 109.

În AGA din 20 decembrie, va fi prezentat Raportul trimestrial privind activitatea economico-financiară a Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" - SA la 30 septembrie 2017.

De asemenea, acţionarii vor vota aprobarea achiziţionării de către Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - SA de servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică specializată externă, pentru cazuri deosebite şi punctuale, până la valoarea maximă cumulată de 200.000 euro/an.

La finalul lunii noiembrie, Consiliul de Administraţie al Romgaz i-a numit administratori provizorii pe domnii Adrian Constantin Volintiru şi Daniel Florin Anghel, până la întrunirea următoarei şedinţe a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.

Atunci, Consiliul companiei a luat act de renunţarea la mandatul de administrator a domnului Stan Bogdan-Nicolae, începând cu data de 7.11.2017 şi a constatat vacantarea unui post de administrator, începând cu data de 7.11.2017, ca urmare a renunţării domnului Stan Bogdan-Nicolae, la mandatul de administrator.

De asemenea, un alt post era vacant ca urmare a renunţării la mandatul de administrator a lui Gheorghe Gabriel Gheorghe, începând cu data de 19.10.2017.

Compania de stat Romgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,18 miliarde lei, mai mare cu 66% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia de gaze a urcat cu 23,6%, la 3,75 miliarde metri cubi. De asemenea, cifra de afaceri a Romgaz s-a majorat cu 35%, la 3,24 miliarde lei, de la 2,4 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2016.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb