Activele "Parmalat" - scoase la vînzare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 februarie 2004

Gigantul alimentar italian "Parmalat", aflat în stare de insolvabilitate de la finele anului trecut, intenţionează să scoată la vînzare activele care nu fac parte din operaţiunile sale de bază - producţia de lapte şi de sucuri, încercînd astfel să-şi achite debitele către creditori, în valoare de 18 miliarde de dolari, potrivit spuselor minis-trului industriei, Antonio Marzano. Oficialul italian a menţionat că unele companii sînt interesate să achiziţioneze active din străinătate deţinute de "Parmalat", însă nu a oferit detalii în acest sens.

Totodată, "Parmalat" şi minis-trul industriei vor invita patru bănci italiene în comitetul creditorilor, care va lua fiinţă pentru a stabili configuraţia datoriilor companiei. La începutul aceste luni, avocaţii creditorilor americani s-au întîlnit cu minis-trul italian al industriei şi cu alţi oficiali ai guvernului de la Roma, stabilind formarea unui comitet al creditorilor "în stil american", care să se implice în cazul de faliment al "Parmalat". Din acest comitet vor face parte băncile supuse celor mai mari riscuri, respectiv cele care au acordat cele mai multe credite companiei italiene sau care au administrat emisiuni de obliga-ţiuni "Parmalat". Printre creditorii străini care vor face parte din comitet se numără Bank of America (cea care a descoperit frauda de la "Parmalat") şi Citigroup. În privinţa băcilor italiene, deocamdată se vorbeşte despre "Capitalia" şi "Intesa".

La finele lunii, preşedintele "Parmalat", Enrico Bondi, va prezenta detalii ale planului său de reorganizare a companiei. Acesta va încerca să achite datoriile şi să salveze societatea. Presa italiană arăta că băncile vor fi rugate să renunţe la 70-75% din ceea ce "Parmalat" le datorează, iar restul datoriilor vor fi transformate în acţiuni ale companiei.

Scandalul "Parmalat" a izbucnit în decembrie 2003, cînd Bank of America a descoperit o gaură de cîteva miliarde de euro în contabilitatea societăţii. Fondatorul companiei, copiii şi fratele acestuia, au fost arestaţi, la fel şi alte persoane care au legătură cu situaţia de la "Parmalat". Calisto Tanzi, cel care a pus bazele companiei, a recunoscut că a deturnat banii "Parmalat" către alte societăţi pe care le deţine familia sa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb