ADRIAN CHESNOIU: "14,6 miliarde de euro trebuie să se ducă exact acolo unde fermierii au nevoie"

S.B.
Politică / 6 februarie 2022

"14,6 miliarde de euro trebuie să se ducă exact acolo unde fermierii au nevoie"

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat, că a fost "o perioadă intensă" la minister, întrucât s-au derula consultări maraton pentru realizarea Planului Naţional Strategic, informează news.ro.

"14,6 miliarde de euro trebuie să se ducă exact acolo unde fermierii au nevoie", a afirmat ministrul, precizând că documentul va fi realizat transparent, după consultări, "nu pe ascuns, printr-un birou". "Oameni care au fost zero barat în mandatul la ministere vin şi brusc îi ia dragostea de agricultură", a afirmat ministrul, criticându-l astfel pe fostul ministru al Proiectelor Europene Cristian Ghinea care a ironizat PSD pe tema Planului Strategic.

"A fost o perioadă destul de scurtă, dar intensă la Ministerul Agriculturii pentru că, pe lângă Legea bugetului de stat, avem în lucru şi Planul Naţional Strategic. Trebuie să finalizăm acest document important, astfel încât banii pentru perioada 2023-2027 să intre la timp în agricultura României", a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Adrian Chesnoiu.

Acesta a precizat că a vrut să facă documentul transparent, după consultări.

"Nu am vrut să păţim şi cu Planul Naţional Strategic ceea ce s-a întâmplat cu PNRR, pentru că dialogul şi transparenţa îţi vor aduce succesul (...) Dacă în PNRR, din păcate, avem 0 euro cenţi alocaţi fermierilor şi agriculturii româneşti, în Planul Naţional Strategic, 14,6 miliarde de euro trebuie să se ducă exact acolo unde fermierii au nevoie şi cred eu că această consultare pe care am avut-o cu fermierii, o consultare maraton care a durat trei săptămâni, şi-a spus cuvântul şi vom finaliza toate direcţiile de acţiune strategice în agricultura României", a mai afirmat ministrul.

Acesta l-a atacat pe fostul ministru al Proiectelor Europene.

"Am văzut în spaţiul public că îşi făceau unii griji de ce se întâmplă în agricultură şi dacă bani europeni sunt puşi în pericol. Cât o să fiu eu ministrul Agriculturii, banii nu vor fi puşi în pericol, pentru că sunt un om al dialogului şi al construcţiei de programe strategice împreună cu fermierii, nu pe ascuns, printr-un birou şi după ce se validează planul la Bruxelles ne dăm toţi cu mâinile în cap ce şi-a asumat România sau ce şi-au asumat unii în numele României fără să comunice public acest lucru. Nu dau niciun fel de nume pentru că ei se ştiu. Oameni care au fost zero barat în mandatul la ministere vin şi brusc îi ia dragostea de agricultură", a mai declarat Chesnoiu.

Recent, fostul ministru Cristian Ghinea, care a negociat PNRR-ul, le-a transmis guvernanţilor, într-o postare pe Facebook, să vină cu PNRR-ul agricol la Bruxelles şi îi cataloghează drept "mototoi".

Potrivit lui Ghinea, comisarul European pentru Agricultură a trimis o altă scrisoare României să întrebe când trimitem Planul Naţional Strategic.

"Marcele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?", a mai scris Ghinea, acuzându-i pe social-democraţi că nu sunt în stare să trimită PNRR-ul agricol la Bruxelles.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb