Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat

Ziarul BURSA #Politică / 19 martie 2013

Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat

"Pentru câteva zile voi folosi timpul pentru < a respira > libertatea"

Adrian Năstase a postat, ieri, un scurt text pe blogul său imediat ce a fost anunţată decizia Tribunalului Bucureşti de eliberare condiţionată în cazul său, precizând că "pentru câteva zile" îşi va folosi timpul pentru "a respira" libertatea şi că în această perioadă nu va da declaraţii sau interviuri. "Aţi aflat, cred, decizia Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte eliberarea mea condiţionată. Mă bucur să mă re­întorc acasă, alături de familie şi de prietenii mei. Pentru câteva zile, îmi voi folosi timpul doar pentru < a respira > libertatea din afară, şi pentru a mă gândi la proiecte viitoare. Pe curând!", a scris Năstase pe blog, adăugând: "În această perioadă, nu voi da declaraţii sau interviuri pentru presă".

Adrian Năstase a fost eliberat, ieri, din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins recursul Direcţiei Naţionale An­ticorupţie.

Completul de la Tribunalul Bucureşti, format din preşedintele Ioa­na Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase. Concret, două din cele trei judecătoare au dispus punerea în libertate a lui Adrian Năstase, în vreme ce al treilea magistrat din complet a decis în sens contrar.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.

Antonescu, despre eliberarea lui Năstase: Decizia trebuia luată mai repede, fără atâtea contorsiuni

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că se bucură de eliberarea fostului premier Adrian Năstase, iar decizia ar fi trebuit luată mai repede şi "fără atâtea contorsiuni", precizând că nu vede niciun fel de impediment în revenirea acestuia în politică: "Aşa cum erau prezentate lucrurile, probabil că această decizie ar fi trebuit luată mai repede şi fără atâ­tea contorsiuni. În orice caz, mă bucur pentru Adrian Năstase, mă bucur pentru familia lui şi sper ca Adrian Năstase, după această experienţă complicată, traumatizantă, să aibă forţa de a reveni ca persoană publică. Este un om cu foarte multă experienţă, cu multe competenţe, un om care mai are ceva de spus în societatea românească".

Liderul PNL a fost întrebat dacă ar fi un deficit de imagine sau dimpotrivă o revenire a lui Năstase la vârful PSD.

"Nu asta este important, cred că problema pusă corect este în felul următor: când am făcut USL, Adrian Năstase era în PSD, se afla pe o poziţie importantă în PSD, am făcut împreună şi cu Adrian Năstase USL. Între timp, domnia sa a avut un proces, a avut o condamnare, şi-a ispăşit această condamnare ... dacă doreşte să revină în activitatea politică, din punctul meu de vedere, nu este niciun fel de impediment", a mai afirmat Antonescu.

Hrebenciuc: "Mă bucur că justiţia şi-a spus cuvântul în mod pozitiv pentru Năstase"

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc a declarat, ieri, că nu poate decât să se bucure că până la urmă justiţia şi-a spus cuvântul pentru Adrian Năs­tase, "după atâtea peripeţii cu ares­tări de judecători", arătând că fos­tul premier este "bine venit în partid şi peste tot".

"Nu pot decât să mă bucur că până la urmă justiţia şi-a spus cuvântul în mod pozitiv pentru domnul Năstase după atâtea peripeţii cu arestări de judecători ş.a.m.d. Nu comentez arestările, dar faptul că era totuşi completul care-l judeca pe domnul Năstase ne-a făcut să facem o anumită legătură", a comentat Hrebenciuc decizia de eliberare a lui Adrian Năstase din penitenciar.

Hrebenciuc a spus că se bucură că Adrian Năstase este liber şi că acesta şi-a ispăşit cele opt luni de pedeapsă, "chiar mai mult decât se presupunea iniţial că va face" şi a adăugat că Năstase este "binevenit şi în partid şi peste tot".

El a mai spus că vorbit cu Adrian Năstase exact înainte de data condamnării şi că acesta s-a declarat nevinovat, "cum de altfel a recunos­cut judecătorul care a scris motivaţia".

"Dacă reţin bine motivaţia sună chiar aşa: deşi nu există probe directe totuşi pentru exemplu domnul Năstase a fost condamnat. Dacă un judecător la Curtea supremă spune că nu sunt probe directe ce să vă mai spun acum. Asta într-un fel justifică că Adrian Năs­tase era nevinovat", a adăugat Hrebenciuc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb