ADRIAN STREINU-CERCEL: "Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să infecteze"

S.B.
Miscellanea / 4 noiembrie 2020

"Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să infecteze"

Profesorul Adrian Streinu Cercel susţine că, pe lângă miile de infectaţi cu noul coronavirus prezentaţi în cifrele oficiale, sunt de zece ori mai mulţi oameni bolnavi care transmit virusul, fără a şti că sunt bolnavi, iar în acest context atrage atenţia asupra faptului că masca de protecţie trebuie purtată corect, informează news.ro.

"Mă uit la televizor cu stupoare şi văd că majoritatea sunt cu masca sub nas. O mască purtată sub nas nu ajută la nimic", afirmă Streinu-Cercel.

"Dimineaţă când am făcut raportul de gardă aveam 20 de pacienţi în camera de gardă, dintre care unii cu necesar de oxigen, în disperare să găsim locuri unde să îi punem în pat. Cred că lucrurile se complică, mai ales că astăzi avem 7.730 de persoane nou infectate, dintre care circa o mie în Bucureşti şi Ilfov. Aceste o mie de persoane infectate vor veni în trei unităţi mari să fie verificate, respectiv la Balş, la Babeş şi la Nasta, cam asta este construcţia. Eu nu alarmez populaţia, eu spun populaţiei să aibă grijă şi să se ferească", a declarat Adrian Streinu Cercel

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Daca Tedros, big boss de la OMS, nu stie sa se apere si tot ia covid, ce asteptari avem de la ai nostri?

    In plus, cand ii vezi pe Orban si Ciolacu cum se apara, omul simplu ce sa mai invete?

    Singurul care stie sa se apere este Streinu Cercel care isi va administra o mare doza de imunitate ... parlamentara 

    1. Frumos spus, aveți dreptate. Noi cu imunitate zero plătim și imunitatea lui.

      Idiot scris, nu frumos.

      Tedros s-a retras in carantina dupa ce a avut contact cu un pozitiv. Nu ca ar fi pozitiv. Probabil nici nu va fi pozitiv. 

      ba , esti prost ? atunci , daca nu-i infectat , sta ca boul in carantina degeaba ?

    despre cei care au purtat masca si la dush si s-au infectat ce spui ? chiar nu vrei , tu , sa intelegi ca nu scapi indiferent de masca ? imunizarea naturala este cea care rezolva pina la urma , suedezii mai destepti au inteles , tu , mai greu , sau te faci , ca la inceput vorbeai normal .

    1. Trebuie justificate carantinele, care audc profituri uriașe unora și ruperea coeziunii sociale pt noi.

    Lumea nu rebuie sa se infecteze dar totusi se infecteaza.Acest lucru nu este o optiune,este o realitate.Masca nu te protejeaza in totalitate,chiar daca o porti corect,cred ca stiti foarte bine acest lucru.Virusul asta e contagios ca ciuma.

    Bă, masca nu te protejează contra virușilor.... masca e 50% "protecție" pentru cei care nu au, adică eu prostul sunt infectat și nu știu, dar am mască și nu mai infectez 100%, decât în jur de 50% sau mai puțin pt că "respir/țin virușii la purtător".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb