Adriana Tănăsoiu: Tranzacţiile OTC "turnaround" ar putea fi folosite în oferta "Transelectrica"

Crăiţa Simionescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 martie 2012

Potrivit Adrianei Tănăsoiu, tranzacţiile turnaround vor facilita accesul la instrumentele financiare româneşti pentru o categorie de investitori străini care nu este încă prezentă pe piaţa de capital din România.

Potrivit Adrianei Tănăsoiu, tranzacţiile turnaround vor facilita accesul la instrumentele financiare româneşti pentru o categorie de investitori străini care nu este încă prezentă pe piaţa de capital din România.

Chiar dacă startul ofertei desfăşurate de stat pentru 15% din "Transelectrica" (TEL) se apropie cu paşi repezi, nu ar fi imposibil ca la această primă vânzare să poată fi utilizate tranzacţiile OTC "turnaround", menite să încurajeze participarea investitorilor străini la subscriere, anunţate de către Depozitarul Central în luna februarie.

Prin tranzacţiile OTC "turnaround" brokerii cumpără acţiuni de pe Bursă, iar apoi le vând clienţilor în afara pieţei.

Pentru ca acest lucru să fie posibil mai este nevoie ca acestea să fie avizate de BNR şi aprobate de CNVM, ne-a spus doamna Adriana Tănăsoiu, directorul general Depozitarul Central.

Domnia sa ne-a declarat: "Sperăm ca această facilitate (n.r. tranzacţia < turnaround >) să fie disponibilă cât mai curând pentru inves­titori, dacă este posibil încă de la prima ofertă publică pe care statul român o va derula pe piaţa de capital, pentru că, întotdeauna, autorităţile au sprijinit dezvoltarea pieţei de capital din România".

Tranzacţia "turnaround" este un caz particular de tranzacţie, în afara sistemelor de tranzacţionare, caracteristica acesteia fiind aceea că are, întotdeauna, o tranzacţie cores­pondentă în bursă, ne-a explicat doamna Tănăsoiu.

Potrivit domniei sale, tranzacţiile < turnaround > vor facilita accesul la instrumentele financiare româneşti pentru o categorie de investitori străini care nu este încă prezentă pe piaţa de capital din România: "Ne referim la clienţii brokerilor internaţionali care nu au cont deschis la un broker din România".

Adriana Tănăsoiu consideră că oferirea, în ţara noastră, a serviciilor de decontare a tranzacţiilor "turnaround" va conferi investitorilor străini aceleaşi avantaje pe care le au şi pe pieţele cele mai mari din Uniunea Europeană: "Aceste tranzacţii simplifică, totodată, accesul investitorilor nerezidenţi la instrumentele financiare româ­neşti, inclusiv la cele care fac obiectul ofertelor publice, şi creează premisele pentru creşterea lichidităţii pieţei naţionale de capital, în beneficiul investitorilor, emitenţilor şi al intermediarilor".

Reprezentantul Depozitarului Central este de părere că, prin aces­te tranzacţii, se vor putea atrage mai mulţi investitori pe piaţa de capital din ţara noastră, pentru că intermediarii internaţionali pot cumpara de pe bursă acţiunile în nume propriu şi apoi le pot revinde clienţilor care nu sunt prezenţi în România, sau invers.

Adriana Tănăsoiu ne-a precizat că regulile Depozitarului Central privind schimburile "turnaround" au fost aprobate de Adunarea Generala a Acţionarilor la finalul lunii decembrie 2011 şi apoi au fost transmise către BNR spre avizare.

Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), ne-a spus că şi CNVM susţine derularea cu succes a ofertelor publice iniţiate de stat.

Domnia sa ne-a declarat: "Acordăm un sprijin permanent în iniţierea şi derularea acestor oferte publice şi considerăm că efectul unei astfel de colaborări între autoritatea pieţei de capital, intermediarul ofertei, ofertant sau emitent poate fi important atât prin îndeplinirea tuturor cerinţelor legate de documentele necesare în astfel de operaţiuni de piaţă, cât şi în scurtarea intervalului de timp în care s-a finalizat, s-a depus şi s-a aprobat prospectul".

În urma acordului semnat cu Fondul Monetar Internaţional, statul, prin "Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie" (OPSPI), şi-a asumat responsabilitatea că, până la finalul acestui an, va scoate la vânzare pachete de 10-15% din acţiunile companiilor aflate în portofoliul Ministerului Economiei.

Prima ofertă publică de vânzare, care face parte din acest acord, este cea derulată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice- "Transelectrica" (simbol TEL).

În prezent statul român deţine 73,6% din acţiunile companiei, "Fondul Proprietatea" - 13,4%, iar cota de acţiuni care se tranzacţionează liber este de 12,8%.

Consorţiul format din "Banca Comercială Română", "SSIF Intercapital Invest" şi "Swiss Capital" a fost desemnat, pe 12 octombrie anul trecut, câştigătorul licitaţiei pentru intermedierea ofertei publice secundare de vânzare a 10,99 milioane de acţiuni "Trans­electrica".

Pentru promovarea ofertei publice, reprezentanţii consorţiului de intermediere, au organizat mai multe întâlniri atât cu investitorii locali cât şi cu cei străini.

Un posibil "openbook"

O altenativă care ar putea fi aplicată pentru vânzarea pachetului de 15% din acţiunile TEL ar fi metoda "openbook", adică subscrierile se pot face prin orice broker de pe piaţa de capital.

Prin intermediul "openbook" oricine poate vedea cât s-a subscris, dar nu poate vedea numele persoanelor care au subscris.

Consorţiul de intermediere, împreună cu acţionarul majoritar vor decide dacă se va aplica această metodă, care va figura apoi în prospectul final care trebuie aprobat de CNVM.

Folosirea acestei metode pentru oferta secundară "Transelectrica" ar fi o noutate, celelalte oferte (de exemplu oferta Petrom) derulându-se cu "book" închis, adică subscrierile se puteau depune doar prin consorţiul de intermediere.

Surse din piaţă susţin că Guvernul ar trebui să decidă detaliile ofertei "Transelectrica" în şedinţa de mâine.

Guvernul ar trebuie să stabilească, mâine, preţul pentru vânzarea pachetului de acţiuni TEL.

Atât investitorii locali cât şi cei străini susţin că, pentru succesul ofertei "Transelectrica", statul ar trebui să acorde un discount de minim 10%.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Un alt om a lui FS. In toate posturile cheie din Grup sunt pusi numai oamenii lui FS. Barbu este chiar mana dreapta, Chirtu este ambele maini si tot asa fratele meu.

    1. Adriana este un

      Nu ii lua im seama Adriana. Invidia si ura a pus stapanire pe fosti si actuali colegI.Mergi inainte

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb