ADVERTORIAL Fundaţia Alexandrion Grup premiază personalităţi culturale

RALUCA MANGA
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 19 noiembrie 2014

Fundaţia Alexandrion Grup premiază personalităţi culturale

Fundaţia va decerna, luna viitoare, Premiile "Constantin Brâncoveanu"

Câştigătorii vor beneficia de sponsorizarea unui proiect sau a unei lucrări

Personalităţile româneşti contemporane care au avut o contribuţie importantă la istoria şi cultura noastră vor fi distinse anual, începând din 2014, cu Premiile "Constantin Brâncoveanu", oferite de Fundaţia Alexandrion Grup.

Anul acesta, când se împlinesc 300 de ani de la moartea sfântului domnitor-martir, laureaţii vor fi anunţaţi într-o gală programată să se desfăşoare în data de 3 decembrie, la Palatul Mogoşoaia. Cu acest prilej, cei care au avut o contribuţie remarcabilă în artă, istorie, arhitectură, literatură, ori s-au evidenţiat printr-o carieră strălucită, vor primi, pe lângă o sponsorizare pentru un proiect sau pentru o nouă lucrare, o statuie originală în bronz, semnată de sculptorul Ioan Bolborea. Statuia pune în evidenţă latura spirituală a domnitorului Constantin Brâncoveanu, înfăţişându-l într-o ipostază a creştinului.

Premiile "Constantin Brâncoveanu" vor fi acordate de către un juriu format din personalităţi ale culturii noastre. În acest an, preşedintele juriului, academicianul Dan Berindei, a ales premianţii alături de profesorii Eugen Negrici, Andrei Marga, Magdalena Bedrosian, de academicienii Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu şi istoricul Adrian Majuru.

Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţiei Alexandrion Grup, a spus, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc săptămâna trecută: "O parte din succesul brand-ului Brâncoveanu se va întoarce spre cultura din care a provenit, împlinind astfel aspiraţiile de întemeietor şi creator de cultură ale marelui voievod creştin Constantin Brâncoveanu.

Iniţiem Premiile «Constantin Brâncoveanu» cu convingerea că ele se vor întinde pe mai mulţi ani şi că vor contribui la recunoaşterea valorilor româneşti, la consolidarea lor, la continuarea ctitoriilor începute de Familia Brâncoveanu în spaţiul culturii române".

Academicianul Dan Berindei, preşedintele juriului, consideră că iniţativa Fundaţiei Alexandrion Grup de a sprijini dezvoltarea culturii, a artei, este un exemplu ce ar trebui urmat şi de alte organisme similare.

Fundaţia Alexandrion Grup va acorda anual şapte premii personalităţilor româneşti contemporane care au avut o contribuţie importantă la istoria şi cultura noastră.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7671
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2843
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0138
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb