Peste câteva zile, îndrăgostiţii din întreaga lume se vor întrece în a-şi declara sentimentele, nu doar prin vorbe, ci şi prin cadouri. Cele mai oferite, cu această ocazie, sunt florile. Iată ce pregătesc cei de la Comenzibuchete.ro, pentru Valentine's Day.
Reporter: Se apropie unul dintre momentele din an importante pe piaţa florilor: Valentine's Day. Cu ce vă tentaţi clienţii?
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: În primul rând, cu cei mai frumoşi trandafiri din lume, trandafirii de Ecuador, pe care îi importăm chiar noi. Sunt celei mai solicitate flori de Sf. Valentin, în special trandafirii rosii, desigur. Sunt foarte rezistenţi şi au un aspect deosebit, chiar sunt cei mai frumoşi din lume, nu este doar un slogan. Iar în florăria noastră online au acelaşi pret ca până acum, 8 lei firul.
Reporter: Câţi trandafiri estimaţi că veţi vinde de Valentine's Day?
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: Anul acesta cred că vom vinde cam 10.000 de trandafiri. Cu alte cuvinte, vom face fericite foarte multe femei!
Reporter: Aveţi şi oferte speciale?
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: La noi, ofertele speciale constau mai ales în modul în care sunt prezentate şi oferite florile, pentru că preţurile noastre sunt deja la nivel de oferte speciale. Avem constant preţuri mici şi încercăm să le menţinem astfel şi de sărbători. De aceea, cum spuneam, încercăm să inovăm în aspectul şi în designul buchetelor şi aranjamentelor.
Reporter: Cine cumpără mai des flori online, bărbaţii sau femeile?
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: Când sunt sărbători, precum Valentine's Day sau 1 şi 8 martie, bărbaţii, bineînţeles. În general, însă, clientela de pe online este formată şi din bărbaţi, şi din femei, pentru că avem mulţi cumpărători din zona de business, se trimit cadouri florale şi partenerilor de afaceri.
Reporter: Preluaţi comenzi şi din afara ţării?
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: Sigur că da. Aş putea spune chiar că un segment important din clienţii noştri provin din străinatate. Este vorba mai ales despre români plecaţi din ţară, care trimit flori celor dragi de acasă, familiilor, iubitelor, prietenilor... O florărie online reprezintă o modalitate practică de a face un gest frumos faţă de cineva care nu este lângă tine. Iar dacă serviciile oferite sunt de calitate oamenii capătă încredere şi revin.
Reporter: Spuneaţi că încercaţi să veniţi cu noutăţi în materie de prezentare, la ce vă refereaţi?
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: De exemplu, recent, am lansat o colecţie specială de ceainice cu flori. Deja putem spune că are succes. Sunt nişte aranjamente cochete, vesele, lucrate pe ceainice din ceramică, de diverse culori. De asemenea, este în curs de diversificare colecţia de Flori vintage şi avem în pregătire alte câteva noutăţi, despre care vom vorbi la momentul potrivit.
Reporter: Vă dorim succes mai departe şi vânzare cât mai mare!
Mihai Croitoru, manager Comenzibuchete.ro: Vă mulţumesc, să fie!