Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că, până luni, au fost înregistrate la nivel naţional 46.195 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experţilor electorali, dintre care vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora.
Potrivit unui comunicat al AEP, în acest moment există 632 de localităţi în care nu este îndeplinit necesarul de experţi electorali, iar în 66 dintre acestea nu s-a înregistrat nicio cerere pentru această funcţie.
Printre judeţele cu cele mai multe localităţi care înregistrează deficit de experţi electorali se numără Dâmboviţa (58 de localităţi), Bihor (35 de localităţi), Ialomiţa (32 de localităţi), Cluj (30 de localităţi), Dolj (29 de localităţi).
În municipiul Bucureşti, pe raza sectorului 1, pentru cele 163 de secţii de votare, s-au înscris 141 de persoane, cu 185 mai puţine decât necesarul de 326 de experţi electorali; în sectorul 2, pentru cele 202 secţii de votare, s-au înscris 283 de persoane, cu 121 mai puţine decât necesarul de 404 experţi electorali; în sectorul 3, pentru cele 274 de secţii de votare, s-au înscris 583 de persoane; în sectorul 4, pentru cele 178 de secţii de votare, s-au înscris 238 de persoane, cu 118 mai puţine decât necesarul de 356 de experţi electorali; în sectorul 5, pentru cele 196 de secţii de votare, s-au înscris 230 de persoane, cu 162 mai puţine decât necesarul de 392 de experţi electorali; în sectorul 6, pentru cele 233 de secţii de votare, s-au înscris 407 persoane, cu 59 mai puţine decât necesarul de 466 de experţi electorali.
Informaţii privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experţilor electorali sunt accesibile în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a instituţiei şi pe canalul de Youtube.
AEP reaminteşte că, pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare, preşedinţii acestora şi locţiitorii lor primesc o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.