Afaceri cu China

Aşteptările mele de la actualii politicieni sunt zero. Dar chiar şi după acest standard modest, mi se pare că s-a mers mult prea departe... Vă mai aduceţi aminte câţi dintre aceştia vorbeau despre "dezvoltarea relaţiilor cu China"? Despre "investitorii chinezi" care vor aduce miliarde peste miliarde în România? Victor Ponta sau Liviu Dragnea plimbau delegaţii de comunişti chinezi prin ţară, îi duceau la spectacole folclorice sau pe ogoare, după care ne promiteau marea cu sarea? Klaus Iohannis a publicat şi o carte în RP Chineză - nu îmi aduc aminte ca Administraţia Prezidenţială să fi lămurit şi cine a plătit pentru acest gest "dezinteresat"...

Unde sunt toţi aceştia? Le-a pierit graiul? Nu. Nu avem noi norocul ăsta... Nici unul dintre ei nu a spus "Am greşit!".

Pentru că de greşit... Dar ce spun eu? Termenul păleşte. În timp ce scriu aceste rânduri, virsul care a scăpat dintr-o piaţă de animale din Wuhan face ravagii în lume. Italienii sunt închişi în casă. În Iran sunt săpate gropi comune pentru victimele pandemiei. Majoritatea companiilor aeriene ţin avioanele la sol. Graniţele se închid, magazinele se golesc.

Acum doi ani mă gândeam să ţin un curs despre riscul politic. Nu am mai făcut-o, dar aş relua acum argumentul de atunci. Multă lume din zona afacerilor nu realizează care este principala sursă de pierderi pentru o companie mare. Schimbările preferinţelor consumatorilor? Management defectuos? Firmele concurente?

De regulă pierderile cu adevărat catastrofale sunt produse de riscul politic. Revoluţie, anarhie, instaurarea unei dictaturi corupte, naţionalizări decise peste noapte, război civil, instabilitate cronică. Venirea la putere a bolşevicilor, spre exemplu, a dus la pierderi economice colosale pentru multe firme din Vest. Antisemitismul virulent al naziştilor a falimentat sau a pus pe fugă numeroase companii. Invazia Kuweitului de către Irak a aruncat în aer preţul petrolului. Ş.a.m.d.

Acum se întâmplă la fel. În primele săptămâni de la primele semne ale noului virus, autorităţile din China comunistă au încercat să ascundă faptele. L-au arestat pe medicul care a tras primul semnal de alarmă. Au refuzat să permită unei delegaţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii să viziteze zona afectată. Au respins oferta de ajutor din partea Statelor Unite. Au spus că este un incident local care va fi izolat şi neutralizat.

Acum realizăm amploarea mistificării. De la Wuhan, virusul a ajuns în toată lumea. Soţia premierului Canadei este bolnavă. Şcolile s-au închis, din Norvegia în Indonezia. Industrii întregi, cum ar fi aceea a vaselor de croazieră, sunt pe butuci. Companii precum Apple sunt lovite mai grav decât în perioadele de criză economică.

Dar autorităţile de la Pekin nu se potolesc. Locul 1 cu coroniţă la Olimpiada neruşinării aparţine ministrului de Externe al Republicii Populare Chineze, care a pretins, zilele trecute, că virusul din Wuhan a fost adus, de fapt... de armata americană. Ipochimenul a primit un răspuns pe măsură. Ambasadorul RPC a fost chemat la Departamentul de Stat de la Washington unde a primit o lecţie.

Problema noastră, a tuturor, este ce lecţie extragem din toată întâmplarea.

Mai întâi, că ar trebui să fim mai prudenţi. Chiar avem nevoie de o pandemie pentru a înţelege ce fel de guvern a pus stăpânire peste mai mult de un miliard de oameni? Lista ultragiilor acestui regim la adresa umanităţii este lungă. Ocuparea şi anexarea Tibetului. Foametea din timpul Marelui Salt Înainte. Abuzurile Revoluţiei culturale. Poluare industrială. Furt intelectual. Persecuţia bisericilor creştine. Agresiunea din Marea Chinei de Sud. Susţinere pentru dictatorul din Coreea de Nord. Mai sunt şi altele, dar are şi pagina aceasta nişte limite...

Imprudenţa nu este doar a guvernelor. Mulţi oameni de afaceri, mari sau mici, au perpetuat şi ei mitul "miracolului chinezesc". Nu s-au gândit niciodată la costurile pe termen lung.

A doua concluzie: este nevoie de acţiune decisivă. Aţi văzut ce se petrece în dosarul accesului Huawei pe piaţa de telecomunicaţii, cum autorităţile române sunt incapabile să ia o decizie fermă.

În cele din urmă, trebuie să recunoaştem că avem o problemă şi la nivelul opiniei publice. Îmi amintesc că imediat după căderea regimului Ceauşescu ideea era că trebuie să ne apropiem de Occident. Că modelul nostru este, în esenţă, cel al democraţiilor liberale. De la o vreme însă, mulţi au început să creadă în dragoni verzi pe pereţi. Rezultatul îl vedem cu toţii acum.

Afacerile cu China, cred, se vor dezvolta. China are un mare potenţial. Însă guvernul său legitim nu se află la Pekin, ci este în exil, în Taiwan.

Din fericire, RP Chineză nu este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României, abia pe locul 20 în valoare a exporturilor. Colapsul unor sectoare ale economiei din RP Chineze nu ne afectează, aşadar, prea mult, în mod direct. Mai degrabă orbirea policienilor şi înclinaţia lor irepresibilă de a vinde iluzii sunt acelea care ne pun în pericol.