AFACERILE CELOR MAI MARI RETAILERI DIN ROMÂNIA, ÎN CREŞTERE Luptă aprigă pe piaţa retailului modern din ţara noastră

VLAD PÎRVU
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 5 august 2013

Luptă aprigă pe piaţa retailului modern din ţara noastră
  • document ataşat Cifra de afaceri, profitul, datoriile celor mai mari retaileri din România
    apasă aici pentru a descărca.

    Afacerile de pe piaţa retailului modern din ţara noastră (n.r. retailul modern este reprezentat de hypermarketuri, supermarketuri, dar şi de magazinele de proximitate) au cunoscut creşteri semnificative la nivelul ultimilor doi ani, potrivit unei analize asupra datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Astfel, Kaufland România rămâne cel mai important lanţ de hypermarketuri de la noi din ţară, cu afaceri de 6,4 miliarde de lei, în 2012, şi cu profituri cumulate, la nivelul ultimilor doi ani, de peste 442 de milioane. Următorul mare retailer de pe piaţă este Carrefour, care, în 2012, a avut afaceri în valoare de 4,28 miliarde de lei. Totodată, anul trecut, s-au înregistrat profituri la nivelul întregului lanţ, singurele companii care au avut pierderi fiind Real şi supermarketurile Penny Market.

    Luna trecută, Francois Melchior De Polignac, directorul general al Carrefour România, a declarat, pentru ziarul BURSA, că ţara noastră se află în plină expansiune a retailului modern, acesta reprezentând la sfârşitul anului 2012 49% din total. Domnia sa a adăugat că procentul este unul foarte scăzut în comparaţie cu pieţele de desfacere ale ţărilor dezvoltate din vest, unde retailul modern depăşeşte 90 de procente.

    Kaufland, creşteri spectaculoase ale afacerilor

    Reţeaua de hypermarketuri Kaufland rămâne liderul pieţei de la noi din ţară. Afacerile grupului german au cunoscut un salt spectaculos anul trecut, acestea atingând un total de 6,4 miliarde de lei (1,44 miliarde de euro), faţă de 5,58 miliarde de lei (1,2 miliarde de lei) în 2011. Din punct de vedere al profitului, acesta a crescut cu peste 100 de milioane de lei anul trecut, faţă de 2011, acesta ajungând de la 167 de milioane de lei, la peste 274 de milioane. Nivelul datoriilor a crescut de la peste 2 miliarde de lei în anul 2010, la peste 2,6 miliarde anul trecut, echivalentul a 600 de milioane de euro.

    Kaufland România deţine, în acest moment, 85 de magazine, iar compania se află în continuare în faza de creştere organică, având în plan şi deschiderea unor magazine cu o suprafaţă mai redusă decât cele din prezent, dar nu mai mică de 2000 - 2500 de metri pătraţi. Grupul german este singurul mare jucător, de pe piaţa retailului din ţara noastră, care a decis să deschidă hypermarketuri în oraşe mici şi mijlocii, de până în 50.000 de locuitori. Din punct de vedere al rezultatelor unei astfel de abordări, Iolanda Zotescu, reprezentantul Kaufland a declarat, săptămâna trecută, pentru ziarul BURSA: "În general, în primii ani, nu este profitabilă o astfel de abordare. Vom contnua să ne extindem la nivelul oraşelor mici şi mijlocii, într-un mod foarte selectiv. Vom analiza rezultatele filialelor deschise în ultima perioadă în aceste locaţii şi vom decide, selectiv, de la caz la caz".

    De la venirea companiei în România, în anul 2005, investiţiile totale au fost de peste un miliard de euro şi au creat, în mod direct, peste 12.000 locuri de muncă în cadrul companiei. Kaufland este o divizie a concernului german Schwarz-Gruppe, din care face parte şi reţeaua de supermarketuri Lidl. Lanţul de magazine deţine peste 1000 de hypermarketuri în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România.

    Carrefour România, afaceri de aproape un miliard de euro

    Francezii de la Carrefour România au înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri situată la 4,28 miliarde de lei, echivalentul a aproape un miliard de euro, în creştere faţă de anul 2011, când compania a avut afaceri în valoare de 4,03 miliarde de lei (911 milioane de euro). De asemenea, la nivelul ultimilor doi ani, grupul francez a înregistrat profituri de peste 138 de milioane de lei. Datoriile Carrefour România, în anul 2012, atingeau 1,08 miliarde de lei.

    Referitor la profiturile realizate pe piaţa românească, directorul general al companiei, Francois-Melchior de Polignac, spune că acestea se află în media celorlaltor ţări. Domnia sa a pus acest lucru pe seama faptului că "retailul, în general, are marje de profit foarte mici".

    Francois-Melchior de Polignac a declarat, într-un interviu acordat ziarului BURSA luna trecută, că, pe baza acestui fapt, Carrefour îşi va continua expansiunea din ţara noastră, începută agresiv în 2012, prin dezvoltarea tuturor formatelor pe care le deţine - hypermarketuri, supermarketuri şi magazine de proximitate. Dacă, la finalul anului 2011, lanţul de magazine al retailerului francez număra 72 de unităţi, în prezent numărul acestora a ajuns la 121, prioritare fiind supermarketurile şi magazinele de proximitate. În ceea ce priveşte reţeaua de hypermarketuri, care în prezent numără 24 de magazine, Carrefour a anunţat deschiderea unui nou centru, la Bucureşti, pe platforma fostei uzine Vulcan. Inaugurarea acestuia este programată pentru trimestrul al treilea al anului 2013.

    Grupul Carrefour este cel mai mare retailer din Europa. În prezent, compania franţuzească deţine în România 24 de hypermarketuri, 69 de supermarketuri, 28 de magazine de proximitate Express şi platforma de comenzi Carrefour Online.

    Auchan devine al doilea cel mai mare retailer din ţara noastră

    Compania franceză Auchan, prezentă în ţara noastră din anul 2006, a cumpărat, anul trecut, de la Metro Group, peste 100 de hypermarketuri şi galerii comerciale Real din mai multe ţări est-europene, printre care şi România. Astfel, grupul Auchan a achiziţionat un lanţ de 20 de magazine Real de pe teritoriul ţării noastre, ajungând, în acest fel, pe poziţia secundă a retailerilor din România, după Kaufland şi înaintea Carrefour, numărul total al hypermarketurilor ajungând la 31. De asemenea, valoarea afacerilor va depăşi un miliard de euro.

    Individual, magazinele Auchan au înregistrat, anul trecut, afaceri de 1,97 miliarde de lei, cu 470 de milioane mai mult decât 2011. De asemenea, lucrurile s-au îndreptat şi din punct de vedere al rezultatului financiar, grupul francez trecând pe profit în 2012 (3,2 milioane de lei), faţă de pierderile de peste 7 milioane de lei înregistrate în anul 2011. Nivelul datoriilor a ajuns, la finele anului trecut, la 730 de milioane de lei.

    Real România a înregistrat scăderi ale afacerilor, ajungând, în 2012, la 2,89 miliarde de lei, faţă de 3 miliarde, cât totalizau în 2011. De asemenea, Real a înregistrat valori negative din punct de vedere al rezultatului financiar, pierderile situându-se, în 2012, la 73,5 milioane de lei şi totalizând, în ultimii doi ani, un nivel de 194 de milioane de lei.

    Cora România - afaceri în creştere şi planuri de extindere

    Cora România a înregistrat o creştere cu 100 de milioane de lei a cifrei de afaceri în 2012 faţă de 2011, ajungând la un total de 1,4 miliarde de lei. Profitul companiei la nivelul anului trecut a fost de 24,5 milioane de lei, cu 15,4 milioane mai mic decât cel obţinut în 2011.

    Philippe Lejeune, directorul companiei, a spus că obiectivul Cora România este să se extindă în viitorul apropiat, numărul magazinelor urmând să ajungă la 20-25 de unităţi, în funcţie de potenţialul pieţei din fiecare zonă în parte. De asemenea, domnia sa a declarat că, în ciuda faptului că în ultimul timp numărul clienţilor a crescut, valoarea coşului de cumpărături a scăzut, acest lucru fiind resimţit pe piaţă.

    Din punct de vedere al proiectelor de viitor, Philippe Lejeune a declarat, la inaugurarea Cora Brătianu din Constanţa, că, pe lângă magazinul de la Ploieşti ce urmează a fi deschis în toamna acestui an, în 2014 vor fi deschise alte două hypermarketuri, la Braşov şi la Brăila. De asemenea, domnia sa a anunţat că, în octombrie, va fi inaugurat "Cora Drive", la hypermarketul Lujerului, din Capitală. Serviciul Cora Drive va permite clienţilor să efectueze comenzi online din catalogul de produse al retailerului francez, urmând ca acestea să fie ridicate din incinta magazinului, fără să fie nevoiţi să coboare din maşină.

    Cora România deţine, în prezent, unsprezece magazine, atât în centre comerciale proprii, cât şi închiriate, dintre care patru la Bucureşti şi şapte în ţară la Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta-Turnu Severin, Constanţa şi Bacău.

    Segmentul Cash&Carry, în stagnare

    Cifra de afaceri a Selgros Cash&Carry a crescut timid, cu doar câteva milioane de lei. Astfel, afacerile companiei valorau, în 2012, 3,42 miliarde de euro, faţă de 3,40 miliarde, în 2011. De asemenea, profiturile companiei au fost de 155,2 milioane de lei, la nivelul ultimilor doi ani. Din punct de vedere al datoriilor, nivelul acestora a scăzut anul trecut la 380 de milioane de lei, comparativ cu 437,9 în 2011.

    Rezultatele grupului Metro Cash&Carry pentru anul 2012 nu au fost publicate, până în momentul de faţă, de Ministerul Finanţelor. În 2011, Metro avea afaceri în valoare de 4,9 miliarde de lei şi un profit de 95,2 milioane. Datoriile Metro erau de 639 de milioane de lei în urmă cu doi ani.

    Creşteri şi pe piaţa supermarketurilor

    Creşteri consistente ale afacerilor au fost înregistrate şi în rândul supermarketurilor. Grupul Mega Image a cunoscut, în 2012, o cifră de afaceri situată la 1,75 miliarde de lei, faţă de 1,22 miliarde în anul precedent. De asemenea, profiturile Mega Image au cunoscut un salt spectaculos anul trecut, acestea mărindu-se de peste trei ori faţă de anul 2011 şi ajungând la o valoare de 46,7 milioane de lei net. Mega Image se află în plin proces de expansiune, compania extinzându-şi reţeaua în mod agresiv. Numărul unităţilor Mega Image a ajuns la 144 de supermarketuri şi alte 94 de magazine Shop&Go.

    Afacerile Penny Market din ţara noastră au crescut la 1,9 miliarde de lei anul trecut, de la 1,75 miliarde, la cât se ridicau în 2011. Cu toate acestea, Penny Market este singurul lanţ de supermarketuri care a înregistrat pierderi în 2012, acestea fiind de 6,5 milioane de lei, comparativ cu 2011, când compania a avut un profit net de 5,14 milioane. Penny Market datora, la sfârşitul anului 2012, 280 de milioane de lei.

    Billa România a avut o cifră de afaceri în 2012 de 1,2 miliarde de lei, mai mare decât în 2011, când afacerile companiei erau de 1,12 miliarde. Profiturile lanţului de magazine au înregistrat 8,8 milioane de lei la nivelul ultimilor doi ani, iar datoriile de la finalul anului trecut erau de 202 milioane.

    Rezultatele financiare ale Lidl România nu au fost publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe până în momentul de faţă.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9755
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb