Afacerile Siveco România au crescut cu 11,7% anul trecut, la 67 milioane de euro

Ziarul BURSA #Companii #IT / 11 ianuarie 2012

Siveco România a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 67 milioane de euro, în creştere cu 11,7% faţă de 2010, pe fondul încheierii a 224 noi contracte interne şi internaţionale şi suplimentării numărului de salariaţi cu 50%, a anunţat producătorul de aplicaţii software pentru afaceri În 2010, afacerile companiei au avansat cu 20%, la 60 de milioane euro.

"Am avut un an cu foarte multe reuşite. Ne-am consolidat prezenţa pe pieţele internaţionale, unde furnizăm soluţii şi servicii IT atât pentru organizaţii private cât şi pentru instituţii publice. Evoluţia permanentă a impus creşterea echipei, astfel că în prezent avem 1.200 de angajaţi (...)", a declarat directorul general şi preşedintele Consiliul de Administraţie al Siveco România, Irina Socol, într-un comunicat de presă.

Compania a fost înfiinţată în anul 1992 şi se numără printre cei mai importanţi integratori de sisteme IT şi dezvoltatori de aplicaţii software de pe piaţa locală. Acţionarii Siveco România sunt compania Siveco Netherlands (Oalnda), cu 42,2% din acţiuni, PEF V Information Technolagy (Luxemburg) - 22,5%, Intel Capital (Cayman) Corporation (Insulele Cayman) - 10%, Irina Socol - 10,98%, Mihail Rădăşanu - 7,62%, Siveco România - 3,75%, Gabriel Ilia - 2,68%, Daniela Bichir - 0,14% şi Ecaterina Crusti - 0,14%.

Printre cele mai importante realizări ale Siveco România pentru anul 2011 se numără contractul care va asigura servicii de dezvoltare şi mentenanţă software pentru diferite aplicaţii IT necesare Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene. De asemenea, Siveco va furniza servicii pentru Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori (Executive Agency for Health and Consumers), care deţine portalul Dolceta. Acesta este un proiect online de educaţie a consumatorilor din cele 27 de ţări ale UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb