O rachetă a căzut lângă ambasada Italiei duminică la Kabul, a anunţat un responsabil al poliţiei, în ajunul unei reuniuni între oficiali afgani şi internaţionali vizând stabilirea bazei pentru posibile discuţii de pace cu talibanii, informează Reuters.
Responsabilul, care a cerut să nu fie numit, a declarat că nu au existat informaţii imediate asupra unor victime sau pagube provocate de explozie, care a urmat după o serie de atacuri sinucigaşe la Kabul la începutul acestei luni, transmite Reuters.
Presa locală a declarat că doi agenţi de securitate au fost răniţi, potrivit sursei citate.
Nu a fost imediat clar dacă ambasada, care este situată în apropierea altor misiuni străine, a fost vizată în mod special, a precizat Reuters.
În urma unor discuţii la Islamabad săptămâna trecută, oficiali din Afganistan, Pakistan, Statele Unite şi China urmează să se reunească din nou luni la Kabul pentru a încerca să cadă de acord asupra unei foi de parcurs pentru un acord negociat cu insurgenţii, aminteşte Reuters.
Talibanii, obţinând tot mai multe victorii pe câmpul de luptă după ce trupele internaţionale au încheiat cele mai multe operaţiuni combatante în 2014, nu au fost încă de acord să ia parte la acest proces.