AGRICOVER CREDIT IFN: Profit net în creştere cu 49% în 2018

M.I.
Companii / 19 martie 2019

Profit net în creştere cu 49% în 2018

Agricover Credit IFN - instituţie financiară dedicată finanţării agriculturii româneşti - a înregistrat anul trecut un profit net de 33,2 milioane lei, în creştere cu 49% faţă de anul 2017, potrivit unui comunicat al instituţiei, conform Agerpres.

Valoarea creditelor acordate în 2018 a fost de 1,63 miliarde lei, în timp ce numărul clienţilor activi a ajuns la 2.800 fermieri performanţi, în creştere cu 21% comparativ cu anul anterior.

'În 2018 am continuat creşterea sănătoasă prin dezvoltarea portofoliului de clienţi în segmentul fermierilor micro, mici şi medii. Am extins echipa comercială care se deplasează direct la fermă pentru a acorda fermierilor cele mai potrivite soluţii de finanţare şi am consolidat o echipă dedicată pentru a răspunde nevoilor specifice de finanţare a clienţilor micro', a declarat Robert Rekkers, directorul general Agricover Credit IFN.

Expunerea din credite a crescut cu 30%, ajungând la 1,30 miliarde lei. Rata creditelor neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile a fost de 1,26%, un nivel foarte bun comparativ cu media sistemului bancar şi în scădere uşoară faţă de anul trecut.

Pentru a asigura necesarul de fonduri destinate finanţării fermierilor, compania şi-a menţinut parteneriatele solide cu băncile locale prin extinderea liniilor de credit existente, dar şi cu partenerii internaţionali consacraţi precum International Finance Corporation, European Investment Bank, European Investment Fund, Black Sea Trade and Development Bank, European Fund for Southeast Europe, International Investment Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a fondurilor accesate în 2018 a crescut cu 27%, ajungând la 1,38 miliarde lei, în timp ce capitalurile proprii au ajuns la 220 milioane lei, în creştere cu 18%.

În ceea ce priveşte portofoliul de produse specializate, finanţarea capitalului circulant a ocupat în continuare cea mai mare pondere din volumul plasamentelor acordate în 2018.

'Motorină cu plata la recoltă' este unul dintre produsele de sinergie care a performat foarte bine în 2018. Astfel, un număr de 1.630 de clienţi au accesat această soluţie oferită prin intermediul unui credit negarantat dedicat exclusiv finanţării achiziţiei de motorină.

Totodată, în 2018 compania a încurajat şi dezvoltarea fermelor de vaci de carne şi a finanţat peste 50 de fermieri, cu o sumă totală de peste 12 milioane lei.

'Dacă privim imaginea de ansamblu a agriculturii româneşti este evident faptul că domeniul vegetal este predominant. România are însă un potenţial excelent pentru zootehnie. Există condiţii de relief optime pentru creşterea animalelor, iar vaca de carne poate fi o soluţie foarte bună având în vedere cererea în creştere pentru produsele de calitate, atât pe piaţa internă cât şi externă', a precizat Rekkers.

Pentru anul 2019, Agricover Credit îşi propune să continue extinderea portofoliului de clienţi micro şi mici, precum şi dezvoltarea de noi produse specializate adresate acestor segmente.

Agricover Credit IFN - subsidiară a Agricover Holding - oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic.

În 2017, BERD a devenit acţionar în cadrul Agricover Holding SA, cu o investiţie de 32 milioane lei (echivalentul a 7 milioane euro) în capitalul companiei pentru a subscrie unei participaţii de aproape 13 procente.

Agricover Holding reuneşte activităţile de Agri-Business si Agri-Finance.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb