Aha, acum vă pare rău...

Toţi am fost în situaţia asta. Am mâncat la un local, a fost bine... până a venit nota de plată. Am cumpărat un costum pe care l-am găsit la jumătate de preţ peste o săptâmână. Am fost într-o excursie în "extrasezon" şi am petrecut mai tot timpul în hotel din cauza vremii. Ne-am abonat la reviste pe care nu le-am mai citit.

Îmi amintesc cum, copil fiind, am fost cu tatăl meu să cumpărăm un "video". Omul cu anunţul avea două. Unul avea un preţ rezonabil (pentru timpurile acelea). Celălalt era o minune tehnică, judecând după prospectul din cutie. M-am încăpăţânat. Aşa ne-am trezit cu un aparat cu multe funcţii inutilizabile. Nu ştiam că TVR-ul lui Ceauşescu nu avea teletext. Şi chiar dacă ar fi avut - teletext la ce?

Fenomenul are un nume: "regretul cumpărătorului" (buyer's remorse). Este simplu: cumperi ceva şi îţi pare rău după aceea. După timp, după bani, după mintea pe care n-ai avut-o.

Există "regretul cumpărătorului" în politică?

Acum, trebuie să vedem mai întâi cine cumpără pe cine. Dacă un om de afaceri corupt cumpără un politician, iar acesta nu "livrează", atunci sigur că trebuie să existe "regretul cumpărătorului". Exact ca atunci când iei nişte ciorapi desperecheaţi.

Dar dacă vorbim despre "cumpărarea" alegătorilor? Logic vorbind, şi aici ar trebui să existe "regretul cumpărătorului". În fond, şi aceasta este o tranzacţie economică (las deoparte acum chestiunile legalităţii şi moralităţii tranzacţiei respective, desigur ambele importante). Dar cum ar trebui să arate acest regret? În cuvintele nemuritorului Caragiale, în scena în care cetăţeanul turmentat vine cu scrisoarea găsită în pălărie:

- Caţavencu: "Nenorocitule! Ţi-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!"

- Cetăţeanul: "Nu puteam... andrisantul cu domiciliul cunoscut". (arată pe Zoe.)

Altă variantă este aceea a "regretului cumpărătorului" ce apare după un "deal" între complici care se cumpără unul pe celălalt. Iarăşi, inimitabil, Caragiale:

- Zoe: "Ghiţă! (cătră Caţavencu) Nu te uita pe unde să scapi... Nu mai e scăpare: plastografii dovediţi nu mai au scăpare... s-a mântuit... Ghiţă! Ghiţă!".

În fine, altă variantă este aceea în care alegătorii "cumpără" un politician care să îi reprezinte. De data aceasta, ghilimelele nu mai trimit la un citat, ci la teoria economică. Aici mă refer, pur şi simplu, la costurile pe care le presupune actul de a alege pe unul sau pe altul, act descris de analiza politică trept o tranzacţie ce presupune costuri din partea alegătorului. Cumpărăm ziarul pentru a ne informa, petrecem timp în faţa calculatorului, ne deplasăm până la urna de votare, eventual contribuim cu fonduri. Toate acestea sunt, pur şi simplu, costuri.

Ce se întâmplă când vedem că am irosit toate aceste resurse (timp, bani, eforturi, nervi)?

Logic vorbind - "regretul cumpărătorului".

În acest caz, ce ar fi de fâcut?

Mediul de afaceri, cred, poate aduce soluţii. Departe de mine ideea că procesele politice pot fi analizate integral în termeni de cost-beneficii. Analiza economică a politicului are limitele sale. Dar are şi aspectele sale utile.

Iată, spre exemplu, cum firmele şi autorităţile adresează chestiunea "regretului cumpărătorului". În unele locuri există o perioadă de graţie, în care un contract poate fi anulat, iar o cumpărătură poate fi returnată.

Cum ar arăta acest sistem aplicat în politică? Alegătorii ar avea o săptămână în care îşi pot anula votul. Cei care contribuie cu fonduri ar avea o lună în care îşi pot cere banii înapoi.

Nu ştiu să existe experimente cu acest gen de scheme. Posibil - în fond, eu nu spun nimic original cu privire la fenomenul "regretului cumpărătorului". Dar nimic nu ne împiedică să ne imaginăm, de pildă, alegeri locale. Am votat un candidat drept primar. Să presupunem că îl cheamă Vasilescu. Observăm, după numărarea voturilor, că Vasilescu a obţinut doar 4% dintre voturi. În termenii teoriei alegerilor, acestea sunt voturi irosite pentru că nu se regăsesc în reprezentare politică. Ce efecte ar avea o perioadă de reflecţie, în care alegătorii respectivi să poată schimba opţiunea sau măcar să anuleze un vot devenit inutil?

Să presupunem acum că l-am votat ca primar pe un alt candidat, un anume Gogulescu. În primele zile, Gogulescu, care a câştigat la scor, calcă în străchini. Face declaraţii deplasate, încheie alianţe bizare în consiliul local şi îşi numeşte verişorii în diverse funcţii. O perioadă de graţie ar permite alegătorului să realieze mai bine consecinţele opţiunii sale, să o retragă sau măcar să o anuleze.

Ce spun aici nu este altceva decât psihologie elementară. Imediat după multe alegeri, fie că este vorba de o cravată sau de susţinerea unui partid, există regrete. Este un fenomen universal.

Comerţul modern este de negândit fără posibilitatea returului. Câţi nu s-au uitat în plasă îndoindu-se de înţelepciunea cu care au cheltuit banii? Oricare dintre dumneavoastră aţi returnat lucruri sau aţi fost despăgubit pentru servicii care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor legitime. Citiţi etichetele sau bonurile diferitelor produse şi veţi descoperi posibilitatea returului. Cu litere mici, desigur, dar este acolo.

Se cheamă "comerţ civilizat", în care cumpărătorul care se întoarce nemulţumit nu este întâmpinat de fiul negustorului, încruntat, alături de un pitbull care mârâie în lesă. Dimpotrivă, i se schimbă produsul, "no question asked", vorba americanului.

Multe dintre aceste facilităţi sunt noi. Nu sunt expert în istorie socială, însă bănuiesc că pe vremea lui Trahanache şi Brânzovenescu comerţul era constituit dintr-o serie de tranzacţii fatale, fără cale de întoarcere. Printre altele, pentru că pe atunci mulţi negustori erau din varietatea celor ambulanţi, veniţi de la mahala, care rătăceau cu cobiliţa pe străzi. Să ceri un "refund" în aceste condiţii, probabil că nu era simplu. Dar lucrurile au evoluat. Cel puţin la magazin.