Locul rămas liber în Consiliul Bursei, după demisia de la începutul lunii august a lui Cristian Sima, urmează să fie ocupat astăzi, când a fost programată AGA la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru alegerea celui care ar trebui să-i completeze echipa de la conducere.
Până la scadenţa termenului de depunere a candidaturilor, se anunţaseră trei candidaţi - Marius Plugaru (director general al Fortius Finance Bucureşti), Vasile Epure (preşedinte al Estinvest Focşani) şi Gheorghe Pleşu (preşedinte al TGH - Investment Iaşi), dar îşi declaraseră intenţia să candideze şi alţi doi: Mircea Botta (acţionar majoritar al Romcapital Timişoara) şi Constantin Lupu (preşedinte al Maxwell Rand Securities International Bucureşti).
Între timp, cei doi din urmă şi-au completat dosarele necesare formalităţilor şi probabil că vor fi admişi pe listele candidaţilor.
Cu cinci candidaţi, alegerile nu vor mai fi atât de simple, cu atât mai mult cu cât Bursa bucureşteană trece actualmente printr-o perioadă de frământări interne şi dispute privind strategia şi ritmul de dezvoltare şi de rivalitate acută cu Bursa sibiană care ameninţă să-i devină competitor direct.
Marius Plugaru, directorul general al "Fortius Finance", spune că pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Bursei îl recomandă verticalitatea sa şi faptul că nu face parte din niciun grup de interese.
Domnia sa consideră că actuala strategie a BVB trebuie continuată, propunerile sale vizând o promovare agresivă a bursei bucureştene şi perfecţionarea din punct de vedere tehnic.
Îmbunătăţirea marketingului s-ar putea realiza prin publicarea de materiale publicitare, sponsorizarea unor zone de internet în Bucureşti, şi o tabelă în centrul oraşului unde să fie afişate cotaţiile bursiere.
Perfecţionare tehnică s-ar traduce şi prin crearea unor facilităţi de acces la informaţii pentru brokeri, investitori şi emitenţi. Domnul Plugaru ne-a dat ca exemplu Bursa din Sofia, unde există tranzacţiile online şi un singur sistem unde emitenţii raportează datele.
Pentru continuarea dezvoltării pieţei de capital în perioada următoare, Vasile Epure, preşedintele SSIF "Estinvest" Focşani, consideră importante anumite aspecte, pe care le sintetizează ca principale puncte ale programului său: dezvoltarea la BVB a pieţei pentru instrumentele financiare derivate; introducerea ca nou produs a vînzărilor în lipsă; introducerea la BVB a tranzacţiilor on-line, care vor conduce la creşterea accesibilităţii pe piaţa de capital; dezvoltarea colaborării cu Bursa Republicii Moldova, precum şi cu alte burse din regiune (Viena, Atena, Euronext); intermediarii să poată deveni acţionari şi în mod direct - nu doar prin BVB -la Depozitarul Central; impulsionarea programului guvernamental
Gheorghe Pleşu, preşedintele "TGH Investment" Iaşi, este de părere că "programul BVB nu-l poate stabili o persoană, ci un colectiv de specialişti, cu o bună cunoaştere şi a pieţelor de capital din lume".
Domnul Pleşu crede că valoarea BVB trebuie să ajungă la 1 miliard euro.
Domnia sa se recomandă acţionarilor Bursei prin calităţi precum seriozitatea, mentalitatea de învingător şi încrederea în capacitatea colectivului BVB. Alte motive pentru care Pleşu spune că ar merita funcţia pentru care candidează sunt modul în care şi-a îndeplinit îndatoririle ca vicepreşedinte ANSVM şi ca preşedinte al Fondului de compensare a investitorilor, respectul faţă de lege şi faţă de acţionarii BVB, precum şi determinarea în realizarea obiectivelor asumate.
Mircea Botta, acţionarul majoritar al "Romcapital" Timişoara, insistă pe creşterea vizibilităţii BVB, propunând acţionarilor o strategie macro de dezvoltare a BVB, de dezvoltare "in house" şi de marketing.
"Ca plus de responsabilizare, propun adoptarea metodei răspunderii personale a administratorului, per direcţie alocată acestuia", spune domnul Botta, în acelaşi context, propunând atât reducerea perioadei mandatului membrilor CA, precum şi a numărului de membri CA.
"Consider că în cei 11 ani de activitate în piaţa de capital am acumulat experienţa necesară îndeplinirii, cu succes, a sarcinilor rezultate din deţinerea unei funcţii în Consiliul Bursei", ne-a declarat domnul Botta, adăugând: "Totodată, prin serviciile prestate de către companiile mele am demonstrat seriozitate şi profesionalism".
Constantin Lupu, preşedintele SSIF "Maxwell Rand Securities International" mizează pe buna sa relaţie cu toate partidele politice în lupta pentru locul liber din Consiliul de Administraţie al Bursei.
"Încă, în România politicul conduce destul de bine economicul", ne-a spus domnul Lupu, adăugând: "Astfel că, CNVM care controlează BVB din punct de vedere legislativ nu a prea făcut (dacă nu, chiar nu a făcut deloc) paşi înspre promovarea pieţei de capital din România. Deschiderea pe care o are CNVM faţă de jucătorii din piaţă este ca cea dintre boier şi iobagi, boierul uitând că datorită iobagilor manâncă".
Domnul Lupu şi-a fixat obiective la nivelul acţionarilor, emitenţilor, investitorilor şi a organismelor interne şi internaţionale, toate ţintind spre consolidarea activităţii BVB, în vederea transformării ei într-o instituţie puternică pe plan regional şi în special în Uniunea Europeană, a transformării ei într-un partener de încredere al altor instituţii echivalente atât în UE cât şi pe plan mondial.
1. Coruptul
(mesaj trimis de Fortus în data de 19.10.2007, 09:30)
Cati bani a luat santajistul asta ca sa scrie mizeria asta de articol- propaganda. Pecinginea asta care a facut atata rau BVB nu se mai potoleste.