Rezultatele parţiale ale alegerilor municipale desfăşurate duminică în Turcia îl clasează în frunte, la Istanbul, pe candidatul opoziţiei, a anunţat luni preşedintele Înaltului Comitet Electoral (YSK) al Turciei, Sadi Guven, după ce cei doi candidaţi în cursa pentru primăria oraşului şi-au revendicat succesiv victoria, informează AFP.
Astfel, candidatul opoziţiei, Ekrem Imamoglu, a obţinut 4.159.650 de voturi contra 4.131.761 acordate pentru fostul premier Binali Yildirim, candidatul majorităţii, a declarat Sadi Guven, care a insistat totodată că sunt în curs de examinare recursuri pentru puţin peste 80 de de voturi.
Dacă vor fi confirmate, aceste rezultate vor fi devastatoare pentru preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a făcut uz de toată influenţa sa, organizând un plebiscit asupra persoanei sale în plină furtună economică.
Duminică seara, rezultatele pentru Istanbul erau actualizate 'cu picătura' de agenţia de presă Anadolu, care a încetat brusc să le mai actualizeze.
Iniţial, Binali Yildirim şi-a revendicat victoria, iar la câteva ore după aceasta acelaşi lucru l-a făcut şi Ekrem Imamoglu.
Indiferent care va fi rezultatul luptei din Istanbul, centrul economic şi demografic al Turciei, Erdogan a primit deja o lovitură răsunătoare prin pierderea capitalei Ankara, pe care Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan şi predecesorii săi islamişti o controlau de 25 de ani.